Dr. Robert O. Young, nutriţionist, microbiolog şi naturopat, a analizat mai mult de 25 de ani modul în care corpul nostru funcţionează la nivel celular şi a cercetat adevăratele cauze ale bolilor. În urma unor studii controlate asupra diabetului a pus bazele teoriei sale cu privire la această boală. Conceptul general de la care a plecat a fost următorul: „Celulele beta înconjurate de acizi, nu mai pot produce suficientă insulină. Acizii distrug receptorii de insulină de pe membrana celulară, astfel celulele corpului nu mai pot utiliza în mod corespunzător hormonul. Dacă alcalinitatea nu este restaurată în scurt timp, se instalează boala, inclusiv diabetul. Dar fără acidoză nu poate exista boală – nu poate exista diabet.”
Potrivit acestuia, mecanismul distrugerii celulelor beta din insulele pancreatice se desfăşoară în modul următor:
O alimentaţie bogată în zaharuri duce la ― hiperglicemie, care constituie semnalul pentru ― eliberarea de insulină, la nivelul pancreasului, iar dacă primele două elemente se repetă apare hiperinsulinemia, care duce la ― insuficienţă pancreatică, inclusiv distrugerea celulelor beta şi hipoinsulinemie, precum şi scăderea nivelului enzimelor pancreatice şi creşterea acidităţii în intestinul subţire, provocând ― acidifierea organismului, ceea ce întăreşte cercul vicios şi pregăteşte terenul pentru ― rezistenţa la insulină, amplificând glicemia, insulinemia şi aciditatea, dând naştere la ― simptomele diabetului.
Mecanismul distrugerii celulelor alfa începe prin:
Hipoglicemie ― celulele alfa intră în acţiune, convertind alte substanţe organice în glucide şi eliberându-le în sânge ― hiperglicemia şi acumularea de zaharuri în ţesuturi ― acidifierea ţesuturilor ― simptomele diabetului.
Am putea spune că această stare de acidifiere a organismului determină starea de inflamaţie. Inflamaţia este un răspuns de criză al organismului şi corpul alege să elimine cantitatea prea mare de toxine concentrându-le într-un organ afectat.
Acidul implicat în declanşarea diabetului zaharat ar putea fi glutamatul (acidul glutamic). El ajută la metabolizarea grăsimilor şi carbohidraţilor în organism, dar are şi alte funcţii la care voi face referire pe parcursul acestui material documentar.
Acidul glutamic ar putea avea un dosar mare de învinuiri în ceea ce priveşte diabetul zaharat, dar sunt foarte puţine cercetări îndreptate în această direcţie. Să reţinem: Peste 85% dintre diabetici au anticorpi la enzima organismului folosită pentru transformarea glutamatului în GABA, adică sistemul lor imunitar atacă mijloacele prin care glutamatul este metabolizat. (enzima glutamat decarboxilaza (GAD)
Dacă am deschide dosarul medical al „vinovatului” glutamat, datele ar fi următoarele: pentru apariţia diabetului tip 1 sunt implicate trei condiţii: o anumită alcătuire genetică; factorii care cresc nivelele glutamatului în organism; declanşarea sistemului imunitar.
A) O anumită alcătuire genetică
Oamenii pot fi predispuşi genetic la acţiunea anumitor excitotoxine. Genele nu produc boala, ele dau doar o sensibilitate mărită la substanţele care cauzează boala. Dacă gena va exprima sau nu caracteristica sa, depinde în totalitate de ceea ce facem, de ce consumăm, de gradul de toxicitate din organism.
În diabetul imuno mediat, glutamatul ar putea fi receptat de către organism ca antigen (invadator). Faţă de unele antigene, organismul nu declanşează răspunsuri imune, ci manifestă toleranţă (antigene endogene: enzimele, insulina, neurotransmiţătorii), dar organismul este intolerant faţă de antigenele exogene (bacterii, paraziţi, alergeni, substanţe chimice industriale).
Antigenele endogene sunt autoantigenele. Orice organism normal elaborează în mod continuu şi cantităţi mari de autoantigene, dar în condiţii normale sunt împiedicate să aibă un contact cu sistemul imunitar. În condiţii de patologie, ca urmare a căderii barierei de toleranţă, se realizează recunoaşterea lor de către sistemul imun şi elaborarea unor răspunsuri imune autoreactive faţă de propriile structuri antigenice, acest fenomen stând la baza bolilor autoimune.
Mai trebuie adăugat că antigenele exogene sunt prezentate în asociaţie cu moleculele MHC II (cum este cazul diabetului tip 1), iar antigenele endogene sunt prezentate în asociaţie cu moleculele MHC I.
„Studii recente au arătat o implicare pe scară largă a genelor din clasa I MHC în patologia clinică a DZ tip 1. Aceste gene s-au dovedit a fi implicate în progresia de la stadiul preclinic la boală, care se caracterizează prin apariţia anticorpilor specifici insuliţă, la boala clinică şi, de asemenea, la apariţia autoimunităţii.” (Rev Diabet Stud, 2005, 2(2):97-109)
„Asocierea unui peptid nonself cu moleculele MHC II semnifică „cererea de ajutor” pentru eliminarea antigenului, materializat în activarea limfocitelor TCD4 şi secreţia de limfochine stimulatoare ale răspunsului imun.” (Imunologie şi imunochimie – Mihăescu Grigore)
B) Factorii care cresc nivelurile glutamatului în organism
Mai multe cercetări sugereaza că glutamatul induce sindromul metabolic, cum ar fi obezitatea si diabetul de tip hiperglicemic. Aceste rapoarte spun că poate exista o interacțiune între hiperglicemie și glutamat în pancreas, deoarece pancreasul joacă un rol esențial în reglarea metabolismului glucozei. Nivelul ridicat de glucoză stimulează absorbţia glutamatului în celulele beta pancreatice. (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3251763/)
Tot mai multe dovezi sugerează că neuroexcitatorul glutamat funcţionează ca un modulator în insulele lui Langerhans. Glutamatul se găseşte în granule secretorii ale celulelor beta, dar în oncentraţii mai mici decât în celulele alfa. Studiile au arătat că glutamatul nu are numai rol de neurotransmiţător, ci este şi un important imunomodulator. Recent au fost descrişi mai mulţi receptori ai glutamatului pe suprafaţa celulelor T. Pe de altă parte, un număr tot mai mare de rapoarte au descris un mecanism de protecţie autoimună în care celulele T specifice autoantigene în sistemul nervos central protejează neuronii împotriva neurotoxicităţii glutamatului. Este sugerat că acesta are un rol cheie ca imunomodulator în iniţierea şi dezvoltarea celulelor T în ţesuturile periferice, precum şi în sistemul nervos central. (Journal of Neuroimmunology, Volume 185, Issues 1–2, April 2007, Pages 9–19)
Glutamatul poate fi produs de corp, dar există şi în formă liberă (MSG) care poate fi găsită în aditivii alimentari şi este mult mai concentrată decît poate corpul să folosească.
Studii recente pe animale au arătat că alergiile alimentare pot fi cauzate de lipsa Interleukin 12. Această substanţă este produsă de celule din corp – oligodendrocite, care sunt ucise de excesul acidului glutamic. Oligodendrocitele sunt implicate în boli demielinizante şi în neuropatii. Peste 85% dintre pacienţii cu diabet tip 1 au anticorpi la enzima care transformă glutamatul în GABA. Sistemul lor imunitar atacă chiar modul în care este metabolizat glutamatul, chiar dacă acesta nu este atacat direct.
oligodendrocitele sunt ucise de excesul glutamatului
MSG cauzează un răspuns insulinic foarte crescut după ce acesta este ingerat. Alte surse concentrate cu glutamat (natural) sunt glutenul, cazeina, porumbul şi soia. Dr. John B. Symes, diagnosticat cu boala celiacă, a dezvoltat o teorie despre cum glutamatul şi aspartamul joacă un mare rol în daunele cauzate de această boală. (http://dogtorj.tripod.com/id23.html) Excesul de acid aspartic (care este adăugat în NutraSweet) poate rezulta în excesul de glutamat, organismul convertind aspartatul direct în glutamat.
În concluzie, nivelul acidului glutamic produs de corp sau o dietă bogată în glutamat îndreaptă cercetătorii în direcţia găsirii agentului etiologic exact al diabetului. (Acta Diabetologica , June 2012, Volume 49, Issue 3, pp 167-183)
a) Glutamatul (acidul glutamic)
Glutamatul este un neurotransmiţător excitator şi poate fi derivat din metabolismul glucozei din neuron sau cu ajutorul glutaminei. Acidul glutamic este un acid neesenţial care se găseşte în proteine şi poate fi sintetizat şi de către organism. Este transmiţătorul principal în creier şi este implicat în cele mai multe aspecte ale funcţiei cerebrale, inclusiv cunoaştere, memorie şi învăţare.
Prof. Niels Christian Donbolt, Departamentul de Anatomie şi CMBN a Univ. din Oslo, aduce o privire de ansamblu a acestui aminoacid şi aflăm că glutamatul nu mediază doar o mulţime de informaţii, ci şi informaţii care reglementează dezvoltarea creierului şi cele care determină supravieţuirea celulară, diferenţiere şi eliminare, precum şi eliminarea contactelor nervoase (sinapse). Din aceasta rezultă că glutamatul trebuie să fie prezent în concentraţii potrivite, în locurile potrivite pentru momentul potrivit. Prea mult sau prea puţin este dăunător. Acest lucru implică faptul că acidul glutamic este esenţial şi foarte toxic, în acelaşi timp. Creierul conţine 5-15 mmol/kg glutamat.
Totodată, el este unul din cei 20 de aminoacizi care sunt utilizaţi pentru a face proteine şi ia parte la funcţii metabolice cum ar fi producerea de energie şi detoxifierea amoniacului. „A fost greu de crezut că un compus cu atât de multe funcţii şi care este prezent practic pretutindeni în corp în concentraţii mari, ar putea juca un rol suplimentar în calitate de neurotransmiţător”, completează prof. Niels Christian.
Un punct foarte important în articolul prof. universitar din Oslo este că acidul glutamic trebuie păstrat în interiorul celulelor. Glutamatul nu este prezent peste tot, ci este aproape în exclusivitate în interiorul celulelor. El este relativ inactiv atâta timp cât acesta este intracelular.
Din cercetare, s-a observat că nivelurile ridicate ale acidului glutamic au legătură cu depresia şi funcţia cognitivă scăzută la persoanele cu diabet tip 1. Aceşti pacienţi sunt predispuşi la alte boli autoimune: boala Graves, tiroida Hashimoto, boala Addison, vitiligo, hepatita autoimună, Miastenia Gravis, anemia pernicioasă, celiachia, boala Crohn.
Celulele intestinului subţire, celulele renale şi cele ale sistemului imunitar sunt mari consumatoare de acid glutamic pe care îl folosesc ca substrat energetic. Nivelurile foarte mari ale glutamatului determină depresie, iritare, stres, oboseală, hiperemotivitate. Alte efecte în organism ale concentraţiilor mari ale glutamatului sunt dereglarea echilibrului hormonal, creşterea cu 40-50% a apetitului, afectarea vederii, hipertensiunea.
Transportatorii glutamatului se găsesc în membranele neuronale şi a celulelor gliale. Ei transportă rapid acest acid din spaţiul extracelular în interiorul celulei. Glutamatul în exces se acumulează în afara celulelor şi acest proces determină ionii de calciu să pătrundă masiv în celule, iar creşterea concentraţiei calciului intracelular duce la apoptoza celulei, prin excitotoxicitate.
Dr. Mark Neveu spune despre excitotoxine că „glutamatul este arma şi calciul este glonţul”. Acesta este principalul motiv pentru care acesta recomandă prudenţă în completarea cu calciu. Limitarea calciului şi suplimentarea cu magneziu şi zinc pot ajuta la menţinerea unui nivel moderat de calciu pentru sănătatea oaselor, fără a distruge nervii.
„Acidul glutamic stimulează eliberarea de insulină, care, la rândul său, scade glucoza. Cu toate acestea, glucoza reglementează eliminarea excesului de glutamat din sinapse. Prin urmare, o scădere a glicemiei perturbă acest proces de îndepărtare şi permite acumularea glutamatului toxic. De fapt, hipoglicemia, condiţiile de înfometare, induc eliberarea acidului glutamic şi reduc capacitatea de a elimina nivelele mari (în exces) din creier.” (Dr. Amy A. Yasko)
“Celulele pancreatice din insulele Langerhans au o trăsătură comună cu creierul, ele de asemenea produc glutamat, ceea ce este important pentru funcţionarea lor. Această similaritate sugerează că excitotoxicitatea glutamatului induce inflamaţie autoimună, aşa cum se întâmplă în creier, poate fi, de asemenea, un inculpat in T1D”. (JDRF Funded Research)
diagrama science.com
b) GABA (acidul gama-aminobutiric)
GABA este un neurotransmiţător principal care are rol inhibitor la nivelul SNC. (Cherubini et al, 1991.; Thomas-Reetz și De Camilli, 1994). GABA este, de asemenea, găsit în alte țesuturi, cum ar fi pancreasul endocrin (Thomas-Reetz și De Camilli, 1994).
Pancreasul endocrin conţine concentrații mari de GABA şi enzime GAD65, predominant în centrul insulelor Langerhans. (Sorenson et al, 1991.; Thomas-Reetz și De Camilli, 1994; Chessler et al, 2002.). De mai mult de trei decenii rolul celulelor β şi GABA au nedumerit oamenii de ştiinţă, cu atenţia îndreptată în special pe descoperirea că enzima GAD 65 este una dintre autoantigenele majore în diabetul zaharat de tip 1, o boală în care celulele β-sunt sistematic distruse de un mecanism autoimun. (Yoon et al, 1999.).
GABA, produs în celulele beta, reglează funcţia de eliberare hormonală a pancreasului sau are funcţia de semnalizare şi comunicare între celulele beta şi alte celule endocrine din insulele Langerhans. (Satin LS, Kinard TA – 1998).
Nivelurile crescute de acid glutamic și nivelurile scăzute de GABA pot apărea atunci când acidul glutamic nu este convertit în GABA efectiv şi eficient. La fel ca secreţia de insulină, GABA este eliberat ca răspuns la o creștere a calciului citosolic, ca urmare a depolarizării membranei, care declanşează deschiderea canalelor de calciu. Nivelele ridicate ale acidului glutamic intracelular blochează aceste canale de calciu. În timp ce eliberarea GABA are loc la concentrații scăzute de glucoză (Hayashi et al, 2003.). Glutamatul este prezent în celulele β, generat de glucoză, și acesta stimulează secreţia de insulină. (Maechler și Wollheim, 1999).
În timp ce concentraţiile mari ale glutamatului intracelular blochează canalele de calciu, creşte si concentraţia calciului în interiorul celulei. Vitamina D deschide aceste canale blocate fiind de mare ajutor în aceste situaţii critice, aşa cum s-a demonstrat în multe cercetări cu privire la acest hormon şi diabetul zaharat tip 1.
Cei doi neuorotransmiţători – GABA şi glutamatul – au roluri în reglementarea pe termen scurt a secreţiei de insulină, primul acţionează ca un inhibitor, iar cel de al doilea ca un stimulator al secreţiei de insulină. Să ne reamintim că nivelul ridicat de glucoză stimulează absorbţia glutamatului în celulele beta pancreatice care, la rândul lui, poate provoca hipoglicemia în cazul unui dezechilibru GABA/glutamat. Ar mai trebui adăugat că nivelurile mici de GABA duc la scăderea funcţiei intestinale, iar neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care permit comunicarea între celule.
c) GAD (decarboxilaza acidului glutamic)
GAD este o enzime produsă numai în creier şi în pancreas (de celulele beta). Enzima GAD are două forme cu funcţii distincte, GAD 67 şi GAD 65, ambele găsindu-se în SNC, iar cea de a doua şi în pancreasul uman. GAD 67 produce mai mult de 90% din GABA în creier în timp ce GAD 65 este activată tranzitoriu şi amplifică nivelurile GABA.
Peste 85% dintre diabetici au anticorpi la enzima organismului (GAD 65 – produsă de celulele beta în pancreas) folosită pentru transformarea glutamatului în GABA. Rolul acestei enzime este de a reduce glucoza, stimulând secreţia de insulină în celulele beta pancreatice. Mulţi autori cred că secreţia de GABA în celulele beta este stimulată de glucoză. (Gakins et al., 1995), iar producţia de insulină poate fi inhibată de GABA (Gu et al., 1993), care trebuie să fie eliberată în condiţii ridicate de glucoză.
Enzima GAD 65 se găseşte în pancreas, dar izoforma GAD 67 doar la nivele foarte mici sau deloc, la oameni. La şoareci, în pancreas sunt prezente ambele forme ale enzimei, dar GAD 67 este în concentraţii mult mai mari. Anticorpii împotriva enzimei GAD 65 sunt întâlniţi într-o varietate de afecţiuni autimune neurologice: Scleroza multiplă, encefalita, convulsii, Miastenia Gravis. De asemenea, acest anticorp foloseşte ca marker de predispoziţie la alte boli autoimune care apar cu diabetul zaharat (10%). Boli tiroidiene, anemie pernicioasă, celiachia, insuficienţă ovariană prematură, boala Addison şi vitiligo.
d) Echilibrul GABA/glutamat
GABA şi glutamatul sunt neurotransmiţători importanţi pentru memorie, învăţare şi comportament, printre alte funcţii. Împreună constituie mai mult de 90% din toată neurotransmisia şi între aceştia trebuie să fie un echilibru constant ştiind că mai mult de 50% din sinapsele creierului eliberează glutamatul şi 30-40% realizează GABA. Toate acestea la nivelul creierului, dar acelaşi mod de funcţionare este întâlnit şi în pancreas, unul ca inhibitor chimic, iar celălat ca excitator chimic.
Dr. McCarthy şi colaboratorii săi au studiat rolul glutamatului şi GABA în creier la bărbaţi şi femei. În general, au găsit niveluri mai mari de excitaţie neuronală în creierul bărbaţilor decât la femei, şi că aceste diferenţieri sunt legate de neurotransmisia glutamatului şi GABA. Aceste diferenţe sunt modulate de testosteron, cu niveluri de glutamat şi GABA fiind de două ori mai mare în creierul masculin în comparaţie cu creierul feminin. În timpul pubertăţii există, de asemenea, diferenţe de gen asociate cu glutamat şi GABA. Nivelurile de glutamat şi GABA s-au dovedit a fi legate de eliberarea de hormoni luteinizanţi.
După cum spun statisticile, la nivel mondial, numărul bărbaţilor cu diabet zaharat este uşor mai mare decât al femeilor până la vârsta de 60 de ani. Posibil ca Dr. McCharthy să fi găsit explicaţia acestei diferenţieri între sexe şi diabet.
C) Declanşarea sistemului imunitar
„Maladia s-a reprodus experimental la şoarece. Insulele sunt infiltrate cu limfocite. Sunt lizate celulele B ale insulelor, procesul distructiv excluzând alte tipuri celulare, care rămân intacte. După instalarea hiperglicemiei, gradul infiltrării mononucleare scade. Infiltratul constă din macrofage, celule dendritice, TCD4, TCD8, NK şi mai puţin linfocite B.” (după Imunologie şi imunochimie, Grigore Mihăescu)
În contrast cu ICAS şi IaaS, anticorpii GAD65 persistă în serul pacienţilor cu DZ tip 1 – timp de cca. 12 ani de la diagnostic, în ciuda declinului progresiv în funcţia celulelor beta (J. Autoimmun 1994). Un studiu recent a constatat că 80% dintre subiecţi au rămas cu anticorpi pozitivi GAD65 timp de 12 ani de al diagnosticul lor iniţial. (Diabetes 2002). Dacă autoimunitatea continuă după atât de mulţi ani singurul răspuns la care ne-am putea gândi este că factorul care a declanşat acest proces de autoapărare este în continuare prezent.
În 1912, Dr. Nicolae Paulescu menţiona că apariţia DZ este semnalată numai atunci când 90% din ţesutul pancreatic este distrus. In prima etapă a bolii apare procesul distructiv de natură imunologică, dar cauza primară a autoimunităţii rămâne încă un subiect de cercetare. În a doua etapă se presupune intervenţia unor factori de mediu (virali, toxici sau alimentari) care pot modifica structura proteinelor din compoziţia celulei beta pancreatice.
O noutate absolută în domeniul cercetării pentru declanşarea diabetului a fost abordarea referitoare la inervaţia autonomă a pancreasului. Mai în glumă, mai în serios, cercetătorii l-au denumit la un moment dat „Hypothetical scenario attempting to solve the „murder mysteries” of autoimmune diabetes.” (diagrama de mai jos)
diagrama: sciencedirect.com
Ca o privire generală, inervaţia pancreasului este vegetativă, simpatică şi parasimpatică. Insulele pancreatice primesc impulsuri de la sistemul nervos autonom. Intrarea parasimpatică a celulelor beta pancreatice stimulează secreţia de insulină. Stimularea parasimpatică a secreţiei de insulină este o parte din ceea ce este cunoscut sub numele de stimulare faza cefalică a secreţiei de insulină. Faza cefalică se referă la stimulii senzoriali și stimulări neuronale care sunt activate atunci când sunt consumate alimentele. Acestea activează neuronii postganglionari care stimulează secreția de insulină, chiar înainte de a exista o creștere a glucozei în sânge. Acesta este un exemplu de regulament Feedforward: secreția de insulină este stimulată, anticipând creșterea glucozei din sânge.
Sistemul nervos simpatic este stimulat când glucoza serică creşte, secreţia de insulină este stimulată, iar cand nivelurile scad, secreţia de insulină este inhibată.
În afara glucozei există şi alţi stimulatori. Aceştia sunt reprezentaţi de creşterea anumitor aminoacizi în sânge (cum ar putea fi şi glutamatul sau şi mai rău, MSG) şi de acizi graşi liberi serici (FFA). Există şi hormoni gastrointestinali care stimulează secreţia de insulină, dar nu voi face referire la ei.
Întorcându-ne la cercetarea legată de sistemul neuronal al pancreasului (un studiu din 2004) am putea privi declanşarea diabetului dintr-un unghi total diferit de cel din care am privit zeci de ani. Astfel, diabetul ar fi declanşat în două etape: 1 etapă ca o consecinţă a deteriorării neuronale a pancreasului în zona insulară şi o a doua etapă ca o reacţie internă de dezechilibru la nivelul celuleor beta.
Cauza atacului autoimun în DZ 1 la oameni şi animale este încă necunoscută, dar factorii genetici şi de mediu sunt implicaţi în ambele cazuri. Deşi mai multe autoantigene au fost identificate defecte şi reglementarea sistemului imunitar este implicată, aceste informaţii nu aduc explicaţii în mod satisfăcător. Pe baza datelor obţinute de la evaluarea homeostaziei glucozei într-o varietate de situaţii, în special de stres şi administrarea de citokine, la şoareci tineri prediabetici, autorul ipotezei că insulele Langerhans au un rol major precum şi reglementarea acestora prin modificarea rezistenţei la insulină indusă de mediu, ar putea dezvălui latenţa DZ tip 1. De asemenea, este postulat faptul că producerea şi evoluţia DZ 1 ar putea fi legată de implicarea complexului neuro-insular.
http://ars.els-cdn.com/content/image/1-s2.0-S1471490603003016-gr4.gif
In studiu s-a observat că la un şoarece cu DZ1 celulele Schwann şi neuronii din jurul celulelor beta ale insulelor Langerhans sunt distruse înaintea celulelor producătoare de insulină (β).
(pentru documentatie suplimentara linkurile 1 si 2)
- http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1471490603003016
-
http://dels-old.nas.edu/ilar_n/ilarjournal/45_3/pdfs/v4503homo-delarche.pdf
Într-un scenariu asemănător ar putea fi implicat acidul glutamic. În prima fază acesta atacând complexul neuro-insular prin excitotoxicitatea declanşată de concentraţiile mari de glutamat în sânge sau infecţii virale, iar o a doua fază fiind definită de o nouă declanşare a autoimunităţii şi distrugerea celulelor beta pancreatice. Aşa s-ar putea explica şi implicarea clasei de molecule MHC II pentru prima fază şi clasei de molecule MHC I pentru a doua fază. In prima fază neurotransmiţătorii pot declanşa şi ei o reacţie autoimună în condiţii de excitotoxicitate.
Factori declanşatori ai diabetului zaharat
Excitotoxinele
a) Influenţele alimentare
Cei mai mulţi neurotransmiţători sunt sintetizaţi în creier, cu toate acestea, precursorii dietetici pot influenţa atât rata şi funcţia unor neurotransmiţători chiar şi atunci când nu există o deficienţă (Anderson & Johnston, 1983; Young, 1996).
Dr. Amy A. Yasko, doctor în microbiologie, nutrigenomica, imunologie şi boli infecţioase, şi-a îndreptat cercetarea şi a creat concepte cu privire la daunele create de excitotoxine, care duc la inflamarea neurologică.
„Excitotoxinele sunt neurotransmiţători, cum ar fi glutamatul sau asparatatul, care pot excita nervii până la moarte atunci când nivelurile lor nu sunt reglementate în mod corespunzător. Excitotoxinele în exces duc la un dezechilibru în fluxul de calciu, ceea ce duce la activarea unui complex inflamator, eliberarea de mediatori inflamatorii şi provoacă în cele din urmă moartea neuronilor. Alimente sau suplimente care conțin excitotoxine includ MSG (glutamat monosodic), acidul glutamic, glutamina, NutraSweet, aspartat, aspartam și cisteina. Mercurul și aluminiul pot, de asemenea, declanşarea eliberării acidului glutamic.
Glutamatul este neurotransmițătorul excitator principal în organism. Este esențial pentru învățare și memorare pe termen scurt și pe termen lung. Acesta este, de asemenea, precursorul neurotransmiţătorului inhibitor, GABA.
Creierul necesită niveluri suficiente de oxigen și energie pentru a elimina excesul de glutamat. Cu toate acestea, glutamatul în exces duce la eliberarea de insulină, ceea ce duce la scăderea nivelului de glucoză. Cantitatea de glucoză în creier reglementează eliminarea de glutamatul în exces din sinapse. Prin urmare, o scădere a glicemiei perturbă acest proces de îndepărtare și permite acumularea de glutamat toxic. De fapt, condițiile de hipoglicemie, sau dieta scăzută de calorii/ foamea induce eliberarea de glutamat și reduce capacitatea de a elimina nivelurile de exces de glutamat din creier. Acest exces de glutamat epuizeaza glutationul. Glutationul este o proteină de dimensiuni reduse, prezentă în aproape toate celulele organismului nostru, care are un rol puternic antioxidant şi de eliminare a toxinelor. Epuizarea acestuia duce la moartea suplimentară a neuronilor.
Glutamatul are şase tipuri diferite de receptori de care se pot lega în creier. Unul dintre aceşti receptori, receptorii NMDA, este legat de transportul de calciu.”
În afara creierului, există numeroşi receptori pentru glutamat: întregul sistem digestiv, de la esofag la colon, plămânii, ovarele, întregul aparat reproducător, glandele care produc adrenalina, oasele şi pancreasul. Toate acestea acţionează şi operează exact la fel ca receptorii de glutamat din creier. Atunci când consumăm MSG, sunt stimulaţi toţi receptorii de glutamat din corp.
„În cazul receptorilor NMDA, eliberarea de glutamat în exces declanşează o cascadă inflamatoare, care duce la moartea neuronilor de către influxul mare de calciu în nerv până când celulele neuronale mor. Nivelurile normale de calciu rezultate din funcţionarea normală a neuronului. Nivelurile excesive de calciu provoacă eliberarea de mediatori inflamatori, eliberarea mai mult a glutamatului intracelular, rezultând un influx mai mare de calciu. Concentraţiile mari de calciu din interiorul celulei duc la niveluri ridicate de oxid nitric şi peroxinitrit, provocând pagube la aparatul de producere a energiei în celule (mitocondriile). Magneziul şi zincul sunt capabili să moduleze debitul de calciu, dar zincul poate activa şi mai mult glutamatul.
Concentraţii mari ale glutamatului şi aspartatului se găsesc în mod natural în alimente bogate în proteine, în glutenul din grâu şi cazeina din lapte. În timp ce aceşti aminoacizi sunt necesari pentru functionarea normală a creierului, concentraţia lor în exces duce la crearea unei game largi de leziuni corporale. Sistemele corpului care au fost afectate de toxicitatea glutamatului includ efecte asupra celulelor albe din din sânge (creșteri ale nivelurilor eozinofilelor), efecte asupra vaselor de sânge şi inhibarea conversiei de glutamat în GABA.
În plus, nivelurile ridicate de amino acizi excitatori şi nivelurile scăzute de glutation au fost asociate cu o serie de afecţiuni neurodegenerative. (cum ar fi boala Alzheimer, Parkinson, coree Huntinghton, scleroza multiplă, ALS, accident vascular cerebral).
Niveluri excesive de glutamat sunt implicate într-o serie de boli care implică inflamaţiile neurologice. În revizuirea factorilor predispozanţi în care este implicat glutamatul sau alte excitotoxine implică şi alţi factori care pot declanşa mai multe afecţiuni. Dezechilibrele în tractul gastro-intestinal şi echilibrul florei normale pot fi exacerbate de glutamat. Vitamina K, o vitamină cheie în pancreas, este implicată în glutamatul enzimatic.
Cazeina, glutenul, vaccinurile pot conţine glutamat şi metale, care sunt componente ale preparatelor vaccinale şi sunt capabile şi ele să declanşeze eliberarea de glutamat. Dezechilibre în conversia de glutamat în GABA au fost notate ca sechele ale rujeolei, oreionului, rubeolei.
b) Deficitul vitaminei K/ Dezechilibrul glicemiei
Ingestia de glutamat, sub formă de MSG, a fost raportată ca provocând un exces de acid şi arsuri la stomac. Acest lucru ar crea un mediu care ar dezvolta în exces streptococi şi ar dezechilibra protecţia normală a florei bacteriene şi va exista o deficienţă a vitaminei K.
Vitamina K este esentială pentru coagulare, pentru a preveni vânătăile şi sângerările excesive, pentru oase şi sănătatea dinților, pentru reglementarea zahărului, deci pentru a controla atacurile hipoglicemice legate de anxietate. În pancreas se se găsesc cele mai mari concentraţii ale vitaminei K din organism. În plus, faţă de creier, concentraţii mari ale glutamatului excitotoxic se mai pot găsi şi în pancreas, ceea ce ar duce la deteriorarea pancreasului şi a echilibrului glicemic.
Vitamina K reacţionează enzimatic cu glutamatul şi calciul, pentru a asigura plasarea corectă a calciului în oase şi dinţi. În plus, Vitamina K este un cofactor pentru conversia glutamatului în GABA. Lipsa vitaminei K ar crea un ciclu de dereglementare în calea glutamat/ calciu ce ar duce în continuare la inflamarea neurologică.
Glutamatul duce la eliberarea de insulină, ceea ce duce la scăderea nivelului de zahăr din sânge. Glutamatul are funcţie vitală ca neurotransmiţător excitator, dar dacă concentraţiile excesive ale acestuia nu sunt eliminate de pe sinapsele dintre neuroni, acesta poate deveni toxic pentru neuroni.
Cantitatea de glucoză în creier reglementează eliminarea glutamatului în exces din sinapse. Prin urmare, o scadere a glicemiei perturbă acest proces de îndepărtare şi permite acumularea de glutamat toxic.
Se pot vedea efectele care apar, începând cu glutamatul ingerat în exces, care se poate lega de receptorii glutamat din pancreas, care provoacă apoi o creştere a insulinei, scăzând nivelul de glucoză din sânge, care la rândul său, împiedică eliminarea excesului de glutamat în sinapse, rezultat din neurotoxicitatea glutamatului ingerat.
Acest lucru creează un montagne russe – sus/jos – de glutamat şi zahăr fără reglementarea adecvată a acestui proces al elementelor nutritive, cum ar fi vitamina K.
b) Tip de sânge / infectare streptococică
Persoanele cu grupa O şi A ar avea iniţial o toleranţă naturală mai mare la infecții bacteriene cu streptococi. După expunerea repetată la bacterii cu streptococi, un răspuns imun ar fi în cele din urmă declanşat şi orientat împotriva factorilor determinanţi antigenici pe bacterie. Acest proces a fost recunoscut de la mijlocul 1980 şi este cunoscut sub numele de mimetism molecular.
Nivelurile ridicate de oxid nitric sunt o consecinţă a daunelor excitotoxinelor. În general, bacteriile obţin un răspun imun mediat de la celulele B, iar viruşii de la celulele T. Cu toate acestea, un număr mare de toxine extracelulare sunt elaborate de către streptococi, care au capacitatea de a stimula nespecific celulele T. Prin urmare, odată ce un răspuns imun este montat împotriva Streptococcus aceasta ar implica atât celulele T cât şi celulele B care rezultă într-o reacţie inflamatorie majoră.
În plus, nivelul de TNF alfa este invers corelat cu nivelurile de glutation. Prin urmare, nivelurile ridicate de TNF alfa, ca urmare a infecţiei cu streptococi ar duce la scăderea nivelului de glutation.
c) Tip de sânge / gluten & cazeină
Cele mai multe grupe de sânge sunt, de asemenea, legate de sensibilitatea la anumite alimente. Potrivit Dr. Peter D’Adamo, cei cu tipul de sânge O şi A sunt deosebit de sensibili la produsele lactate. Cei cu grupa sanguină O sunt, de asemenea, extrem de sensibili la grâu.
În plus faţă de problemele legate de tipul de sânge, grâu, drojdie şi cazeină hidrolizată, sunt surse concentrate de glutamat. Glutenul din grâu este de 43%, glutamatul şi cazeina din lapte au 23% glutamat. Extractele de drojdie de bere, drojdii hidrolizate şi drojdiile sunt considerate surse clare de MSG. Prin urmare, o dietă care este concentrată în cazeină, gluten, drojdie ar exacerba un sistem care este deja copleşit cu excitotoxine în exces.
d) Vaccinurile / Virusurile
Dezechilibrul florei intestinale, nivelurile deja ridicate de mediatori inflamatori (TNF), epuizarea glutationului, precum şi proteine care conţin sulfhidril din cauza infecţiei cu streptococi ar putea crea o predispoziţie pentru a dezvolta probleme de sănătate cu anumite vaccinuri.
Virusul rujeolei este capabil de a provoca inflamaţie neurologică, adăugând la procesul inflamator deja şi o supraproducţie de TNF. În cazul în care pancreasul nu funcţionează optim (lipsa vitaminei K, glutamat în exces în pancreas), atunci mediatorii inflamatori se vor glicozila.
În plus față de problemele asociate cu un potențial vaccin – infecţie virală cronică, există problema conservanților în sine, care sunt folosiţi pentru a menține stabilitatea substanţelor injectate. Conservanţii pot conţine glutamat, care ar declanșa în mod direct daune excitototoxice. Alte produse de protecţie includ thimerosal (un derivat de mercur), fenol şi aluminiu. În cazul aluminiului s-a demonstrat că pătrunderea aluminiului în creier este mărită atunci când este cuplat la glutamat. Aluminiul, o dată în creier, este capabil de a declanşa eliberarea suplimentară de excitotoxine şi de a declanşa daune.
S-a demonstrat că Mercurul activează în continuare procesul inflamator prin declanșarea glutamatului în pancreas şi creier, care ar avea același efect ca şi daunele excitotoxinelor în creier declanșate de MSG.
Rujeola, parotidita epidemică acută şi rubeola pot avea repercusiuni grave, inclusiv leziuni cerebrale, surzenie, orbire. O constatare interesantă este faptul că studiile au arătat că glutamatul excesiv poate provoca în plus faţă de neurotoxicitate şi probleme ale auzului cît şi fotosensibilitate extremă.
În cazul vaccinului MMR, justificarea pentru vaccinare a venit la sugestia unor asociații pentru infecții virale şi diabet zaharat. În cazul virusului rubeolei, acesta a fost deja dovedit a fi asociat cu diabet zaharat. Bebelușii infectaţi cu virusul rubeolei în pântecele mamei lor, care se nasc cu sindromul rubeolei congenitale dobândite, de multe ori dezvoltă diabet zaharat de tip I. Un studiu a concluzionat că virusul rubeolei poate infecta celulele beta pancreatice şi că infecţia poate reduce sever nivelurile de insulină secretată. Ca şi rubeola, oreionul a fost puternic asociat cu dezvoltarea diabetului zaharat tip 1. Similar cu virusul rubeolei, virusul oreionului poate infecta celulele pancreatice insuliţă. Infecția naturală cu virusuri MMR este asociată cu diabet zaharat, în cazul în care apar probleme cu dezechilibrul glicemic şi glutamatul excesiv.
e) GABA (acid gama-aminobutiric)
Infecţia cronică a rujeolei poate fi legată de o deconectare între glutamat şi GABA. Infecţia activă cu rujeolă (spre deosebire de cea cronică) poate duce la DZ 1, iar în această boală organismul produce anticorpi împotriva enzimei care converteşte glutamatul în GABA. Este posibil ca infecţia cronică cu rujeolă să poată afecta, de asemenea, această enzimă.
Cazeina din proteinele din lapte este o sursă de hrană majoră cu glutamat. Conform cercetărilor actuale, nivelurile scăzute de opioide, cauzate de stres, duc la niveluri scăzute de GABA. În plus, niveluri scăzute de opiacee sunt corelate cu niveluri ridicate de dopamină şi un nivel scăzut de serotonină.” (Extras din Rolul excitotoxinelor, de Dr. Amy A. Yasko)
f) Complicaţiile şi excitotoxicitatea glutamatului
„O serie de boli la om au dovedit o asociere cu mutaţii genetice ale genelor receptorilor glutamat, sau autoantigen/ anticorp interacțiuni cu receptorii glutamat sau genele lor. Receptorii glutamat și afectarea reglementării (în special cele care rezultă din nivelurile excesive de glutamat ), sunt o cauză a excitotoxicităţii.” (Cellscience 4 (1): 111-146)
„Excitotoxicitatea glutamatului declanșată de hiperstimularea receptorilor glutamat contribuie la stresul oxidativ intracelular.” (Aoyama K, Watabe M, Nakaki T (noiembrie 2008).
„Stimularea excesivă a receptorilor glutamatului cauzează degradarea neuronală şi moartea, un proces numit exitotoxicitate. Nivelurile excesive ale acidului glutamic, or acţiunea excitotoxinelor asupra aceloraşi receptori hiperactivează receptori de glutamat cauzând nivele mari a ionilor de calciu (Ca2+) care intrî în celulele postsinaptice.” (J. Neurosci. 1993; 13(2): 623-631). Concentraţiile mari de Ca2+ activează o cascadă de procese de degradare celulară implicând proteaze, lipaze, sinteza oxidului nitric şi un număr de enzime care vor deteriora structura celulei până la moartea acesteia.” (Molecular Pharmacology, 1989 Jul; 36(1): 106-112).
„Creșterea concentrației extracelulare a glutamatului duce la activarea receptorilor de Ca2+ permeabile NMDA pe teci de mielină şi oligodendrocite, lăsând oligodendrocitele sensibile la afluxul de Ca2+ şi excitotoxicitoză ulterioară.” (Nakamura et al, 2010 Aug;10(5):573-8)
„Sistemele sau dezechilibrele care ar putea fi afectate de excitotoxitiatea glutamatului pot fi: pancreasul, tractul intestinal, producţia excesivă de acid în stomac, ficat, dezechilibrele hormonale, tiroida, glandele suprarenale, precum şi dezechilibrele neurotransmiţătorilor.
O problemă centrală în inflamaţia neurologică este funcţia şi sănătatea ficatului. În cazul în care ficatul este sănătos, se pot face enzime suficiente pentru detoxifierea eficientă a organismului. Ficatul conţine un nivel ridicat de enzime şi sisteme enzimatice, care sunt necesare pentru procesele de detoxifiere.
În plus, faţă de nivelurile ridicate ale amino acizilor excitatori, nivelurile scăzute de glutation au fost asociate cu o serie de afecţiuni neurodegenerative. Ficatul conţine una dintre cele mai înalte niveluri de glutation. Glutationul este unul dintre cei mai puternici antioxidanţi găsiţi în organism. Nivelurile scăzute de magneziu duc, de asemenea, la niveluri scăzute de glutation, la fel ca în infecţii sau inflamaţii, care provoacă creşteri ale mediatorului inflamator TNF alfa.” (Dr. Amy A. Yasko)
Ischemie
S-a observat că în timpul ischemiei, creierul are o concentrație nefiresc de mare a glutamatului extracelular. (Life Sci. 69 (4): 369-81)
Convulsii
Deoarece glutamatul este un ligand pentru canalele de ioni a acestui neurotransmiţător, obligatoriu el va deschide porţile şi va crește conductanţa de sodiu și de calciu. Aceşti ioni joacă o parte integrantă în cauzele convulsiilor. ( Eur J Pharmacol. 476 (1-2): 3-16)
Diabet
Diabetul este un caz particular, deoarece este influenţat de receptorii glutamat din afara sistemului nervos central și influențează receptorii glutamatului în sistemul nervos central. Diabetul zaharat, o tulburare endocrină, induce tulburări cognitive şi potenţiale defecte pe termen lung în hipocampus, interferând cu plasticitatea sinaptică. Potenţiale defecte pe termen lung în hipocampus sunt cauzate de receptorii glutamat anormali, în special receptorii glutamat NMDA deterioraţi în timpul fazelor timpurii ale bolii. (Eur J Pharmacol, 2004 Apr 19;490(1-3):177-86)
Se fac cercetări pentru a aborda posibilitatea de a utiliza hiperglicemia și insulina pentru a reglementa acești receptori și a restabili funcțiile cognitive. Insulele pancreatice care reglementează insulina și, de asemenea, valorile glucagonului, exprimă receptori glutamat. (J Biol Chem 271: 12977-12984)
Este posibil pentru a trata diabetul zaharat prin antagoniști ai receptorilor de glutamat, dar nu s-au făcut prea multe cercetări. Dificultatea de a modifica GluR periferice, fără a avea efecte negative asupra sistemului nervos central, care este saturat cu GluR, poate fi cauza cercetărilor puţine în acest sens. Receptorii glutamat sunt, de asemenea, exprimaţi în celulele insulelor pancreatice. Glutamatul stimulează secreţia de glucagon printr-un receptor de aminoacid excitator. O mare afinitate glutamat/ aspartat a sistemului de transport în insulele pancreatice Langerhans modulează glucoza prin stimularea secreţiei de insulină. (J Biol Chem 16 ianuarie 1998;. 273 (3) :1647-53).
„Menținerea homeostaziei calciului este de o importanță crucială în funcționarea corespunzătoare a sistemului imunitar și răspunsurile inflamatorii, cum ar fi capacitatea de reacție a limfocitelor T și B, diferentierea celulelor T helper în Th1 și Th2 subseturi și secreția de citokine proinflamatorii. Activități ale LTCC și creșteri ale nivelului de calciu intracelular sunt elementul central în activarea sistemului imunitar al celulelor creierului.” (N. BS Lozac)
Legătura dintre acidul glutamic și anxietate
Nivelurile crescute de acid glutamic și niveluri scăzute de GABA pot apărea atunci când acidul glutamic nu este convertit în GABA efectiv și eficient. Acest lucru poate duce la tulburări de anxietate. De asemenea, defecte genetice GAD pot duce la formarea de GABA anormale de acid glutamic și, astfel, crește sensibilitatea la tulburarile de anxietate, conform unui studiu publicat in 2006 în “Molecular Psychiatry”.
Conform lui R. Hemat, autor al cărţii “Principiile Orthomolecularismului,” vitamina B-6 este necesară pentru conversia acidului glutamic în GABA și un deficit de vitamină poate duce la acumularea acidului glutamic excitator și niveluri scăzute ale neurotransmiţătorilor inhibitori -GABA. Acest lucru poate duce la anxietate și agitație. Prin urmare, menținerea nivelurilor optime ale vitaminei B-6 poate fi importantă pentru prevenirea tulburărilor de anxietate.
Sistemul nervos
Anumite celule numite oligodendrocite, care se găsesc în sistemul nervos și produc mielină, sunt distruse de glutamatul în exces. Este incapacitatea de a face mielina care definește scleroza multiplă. La acești pacienți, interleukina 12 este scăzută. IL 12 este, de asemenea, produsă de oligodendrocite.
” Celulele pancreatice din insulele Langerhans au o trăsătură comună cu celulele creierului care produc glutamat, important pentru funcţionarea lor. Acest lucru sugerează că excitotoxicitatea glutamatului este similară în inducerea inflamaţiei autoimune, așa cum este în creier, poate fi, de asemenea, un inculpat in T1D”. (JDRF cercetare).
Hipotalamusul – Multe persoane sensibile la nivelurile mari ale acidului glutamic sunt diagnosticate cu disfuncție tiroidiană și sunt puse pe hormon sintetic din cauza hipotiroidismului. Acest lucru ar sugera faptul că hipotalamusul poate fi compromis și în imposibilitatea de a conduce în mod eficient glanda pituitară și, în consecință, tiroida. Hipotalamusul reglementeaza, de asemenea, foamea și temperatura corpului. Hipotalamusul este responsabil pentru furie și panică.
Fibromialgia
În FMS, cercetarea arată niveluri ridicate ale glutamatului într-o parte a creierului numită insulă sau cortexul insular. Cercetatorii au început sa caute acolo, pentru că zona este foarte implicată în durere și emoție şi acestea sunt sunt componente cheie ale acestei afecţiuni. Insula mai este implicată în percepția senzorială, abilităţi motorii, anxietate, tulburări de alimentaţie. Totodată, s-a găsit o legătură între nivelurile ridicate de acid glutamic cu depresia şi funcţia cognitivă scăzută la persoanele cu diabet zaharat tip 1. (Glutamatul poate fi derivat din glucoză, care este adeseori la niveluri mari la diabetici). Cel puţin un studiu a sugerat că în fibromialgie, scăderea nivelului excesiv de glutamat poate reduce durerea. (Harris RE, et. al. Arthritis and rheumatism. 2009 Oct;60(10):3146-52.)
Depresia
„Recent, cercetătorii de la organizaţia Joslin au descoperit o legătură între un nivel ridicat al glutamatului (un neurotransmiţător la nivelul creierului, care este produs de glucoză) şi simptomele depresiei la persoanele cu diabet zaharat tip 1.
Studiul a arătat niveluri crescute ale glutamatului din zona prefrontală a creierului – o zonă asociată cu gândirea şi reglementarea emoţiilor. În același timp, studiul a arătat o legătură între nivelurile ridicate ale glutamatului şi un control slab al glicemiei, şi rezultate mai scăzute la unele teste cognitive.” (John Zrebiac, L.I.C.S.W., şi Gail Musen, Ph.D.)
Neuropatia diabetică
Deși în mod tradițional DN este gândită ca o boală a sistemului nervos periferic, există dovezi în curs de dezvoltare pentru sistemul nervos central (SNC), modularea în neuropatia diabetică, mai ales atunci când este asociată cu durerea. (Acad Radiol. 2012 May; 19(5): 607–612.)
Retinopatia diabetică
„Glutamatul este un neurotransmițător excitator la nivelul retinei, dar este neurotoxic în cantități excesive. O scădere a capacităţii celulelor Müller de a elimina glutamatul din spațiul extracelular poate juca un rol crucial în tulburarea homeostazei glutamatului, care are loc la nivelul retinei cu diabet zaharat.” (K. Zeng et al./ Molecular and Cellular Neuroscience, 2010)
Mai multe studii recente au arătat că o importantă creștere a nivelului glutamatului în retină este asociată cu dezvoltarea retinopatiei diabetice (DR), o boală caracterizată prin neurodegenerare și vasculopatie (Li și Puro, 2002;. Diederen et al, 2006).
Deși mecanismul detaliat rămâne necunoscut, poate fi de mare importanţă pentru neuroprotecţie prin eliminarea glutamatului în exces din spaţiul extracelular al retinei. Celulele Müller, celulele gliale principale din retină, sunt vitale pentru menţinerea sănătăţii retinei şi au fost implicate în multe boli retiniene, inclusiv DR. (Hicks și Courtois, 1990; Takei et al, 2000.)
În diabetul zaharat, rolul celulelor Müller poate fi foarte critic în menținerea unei concentraţii scăzute a glutamatului. Neuronii din retina diabeticilor trebuie să fie protejaţi de scurgerea glutamatului în retină, pentru că bariera hemato-retiniană este compromisă timpuriu în diabetul zaharat. Deoarece plasma conţine 100 – 300 uM glutamat (Castillo et al., 1997), 5 uM glutamat pot fi letale pentru neuroni, (Lipton și Rosenberg, 1994), este evident faptul că o defalcare în bariera hemato-retiniană ar putea avea consecinţe grave pentru funcţia retinei şi supravieţuirea neuronală. (Cunha-Vaz et al, 1975;. Do Carmo et al, 1998.).
Recomand pentru lectură:
Is innervation an early target in autoimmune diabetes?
The potential role of glutamate in the current diabetes epidemic – Springer (Acta Diabetologica, June 2012, Volume 49, Issue 3, pp 167-183)
JDRF: For Scientists: Type 1 Diabetes Mellitus (Reversal of diabetic complications by ketogenic diet)
Role of glutamate on T-cell mediated immunity
Neurotransmitter-Regulated Immunity | The Scientist Magazine
Vitamin D, a neuro-immunomodulator:… [Psychoneuroendocrinology. 2009] – PubMed -NCBI
Trends in Immunology – The emergence of neurotransmitters as immune modulators
Trends in Immunology – Is innervation an early target in autoimmune diabetes?
Ketosis and brain handling of glutamate, glutamine
Effects of bezafibrate in nonalcoholic steat… [Eur J Pharmacol. 2011] – PubMed – NCBI
Dietary Carbohydrate Restriction in the Management of Diabetes: The 15 Theses.
What Is Food Intolerance and Why Is It So Important?
GABA – What You Need to Know About GABA !
The role of vitamin D in protecting type 1 diabetes mellitus
Vitamin D and molecular actions on the immune system: modulation of innate and autoimmunity – UKPMC.
The central role of calcium in the effects of c… [Cell Calcium. 2011] – PubMed – NCBI
Beta-Cell Function and Failure in Type 1 Diabetes
GABA in the Endocrine Pancreas
Neurological Inflammation – Reversing the Process
Role of Vitamin D in the Pathogenesis and Therapy of Type 1 Diabetes Mellitus
Despre diabet 
You must be logged in to post a comment.