Ce cauzează boala celiacă?

Posted on May 17, 2012

0


         Boala celiacă este un tip de boală autoimună. Ea apare pentru că sistemul imunitar lansează un atac împotriva mucoasei intestinului subţire. Glutenul din alimente declanşează autoimunitatea împotriva mucoasei intestinale.

         Pentru apariţia bolii celiace sunt implicate trei condiţii: o anumită alcătuire genetică; consumul de gluten; unele din  produsele parţial digerate ale glutenului pătrund în celulele mucoasei intestinale.  Riscul unei reacţii creşte dacă inflamaţia este deja prezentă, cum este în timpul unei infecţii. Ultima condiţie explică de ce nu toţi indivizii cu alcătuire genetic ă potrivită fac boala celiacă, în ciuda consumului de gluten, precizează Jonathan Brostof şi Linda Gamlin în lucrarea „Alergii şi intoleranţe alimentare”.

         Toate celulele corpului au markeri pe suprafaţa lor, iar aceştia sunt dictaţi de gene. Markerii sunt molecule MHC de clasa II, iar tipurile diferite sunt cele cu numele HLA-DQ. Indivizii predispuşi la boala celială au HLA-DQ2, fie HLA-DQ8. Aceste molecule HLA îndeplinesc diferite funcţii, iar una din ele este de a sta pe suprafaţa celulelor imunitare CPA (celule prezentatoare de antigen). Ele sunt ofiţerii de emigrare ai sistemului imunitar – reţin noii sosiţi, îi examinează atent şi îi prezintă celorlalte celule imunitare, pentru a se hotărî cum să acţioneze la prezenţa lor.

         CPA (celulele prezentatoare de antigen) sunt importante în boala celiacă, dar nu prezintă punctul de început al bolii. Boala începe cu digestia glutenului în stomac, o sarcină îndeplinită de enzimele digestive. Când o proteină este digerată, este mărunţită în fragmente foarte scurte – peptide. Glutenul este destul de greu de digerat, iar peptidele rezultate din el sunt destul de lungi. Aceste peptide lungi  în mod normal nu reuşesc să intre  în număr mare în celulele mucoasei digestive. Este probabil nevoie de inflamţia produsă de o infecţie – cum ar fi cu un rotavirus sau alt tip de microb digestiv – care să le permită să pătrundă în masă. (Orice inflamaţie are tendinţa de a spori permeabilitatea mucoasei intestinale). Intrarea peptidelor în celule se poate petrece în orice organism şi nu este o problemă deosebită în sine, deoarece peptidele pot fi eliminate.  Doar persoanele predispuse la boala celiacă sunt în pericol din cauza peptidelor pătrunse în celulele (Jonathan B. şi Gamlin L.)

         În celule, peptidele întâlnesc o enzimă – transglutaminaza din ţesuturi. Aceasta se găseşte în toate celulele organismului şi ajută la repararea ţesuturilor lezate – lipeşte proteinele rupte.  În cazul bolii celiace, această enzime confundă peptidele din gluten cu proteinele rupte ale organismului şi începe să le cureţe, ca să le poată repara. Enzima amintită transformă peptidele din gluten într-o formă chimică care se ataşează puternic la moleculele HLA-DQ2 sau HLA-DQ8. Ca urmare, celulelel CPA (celulele purtătoare de antigen) stimulează celulele T care răspund la peptidele derivate din gluten şi le detectează ca fiind „foarte periculoase”. În acest cerc de reacţii, şi enzima transglutaminaza este identificată ca un factor-problemă de către celulele imunitare T (limfocitele T) şi o consideră   un microb letal , având loc o reacţie autoimună.

         Translutaminaza tisulară se află peste tot în corp. Adevăratele leziuni ale bolii celiace sunt produse de acele celule T programate să recunoască peptidele derivate din gluten şi enzima tTG ca inamici principali, concluzionează J. Brostoff şi L. Gamlin.

 

 

Posted in: Uncategorized