Efectele Inflamatiei Cronice

Posted on March 29, 2012

0


Efectele Inflamatiei Cronice

Pentru a intelege mai bine de ce inflamatia cronica este atat de periculoasa pentru sanatatea voastra, sa aruncam o privire asupra a ceea ce se intampla in corpul vostru atunci cand inflamatia devine cronica. La inceputul reactiei inflamatorii, sistemul vostru imunitar elibereaza hormoni specifici (histamine) si proteine (kinine- polipeptid natural cu actiune vasodilatatoare, ce determina scadereapresiunii arteriale) care actioneaza impreuna pentru dilatarea vaselor de sange. Aceasta provoaca cresterea fluxului sangvin si umflarea tesuturilor in zona corpului pe care sistemul imunitar incearca sa o vindece.

Imediat dupa ce histaminele si kininele sunt eliberate, un val de alte chimicale (citokine, eosinofile, prostaglandine, leukotrine si interleukine) sunt slobozite de sistemul imunitar si trimise in zona corpului care are nevoie de vindecare. Sosirea acestor chimicale in locul vizat din corp provoaca un progres suplimentar al procesului inflamator, rezultand umflarea altor tesuturi, roseata si posibile senzatii de caldura si durere.

In timp, organismul produce proteine numite anticorpi. Rolul anticorpilor (care sunt directionati in mod precis catre invadator si pe care ii numim „antigeni”) este sa caute strainii din corp si sa li se ataseze. Atunci cand anticorpii si antigenii se unesc, formeaza ceea ce numim „complexe circulatorii imunitare” (CIC). Exista doua tipuri posibile de CIC.

Primul tip apare atunci cand cantitatea de anticorpi (proteinele folositoare) din sange directionata impotriva antigenului (invadator inamic) este suficienta pentru a depasi si coplesi invadatorul. Cand se intampla, acest tip de CIC provoaca aparitia unei reactii chimice care permite celorlalte leucocite sa manance (sau sa „fagociteze”) strainii. Aceasta este o reactie buna si CIC sunt „evacuati” din circulatie si apare inflamatia minima.

A doua reactie este una problematica. In acest scenariu, nu exista suficienti anticorpi pentru a coplesi invadatorii si rezultatul este ca CIC au mai multi antigeni decat anticorpi. Cand aceasta se intampla, CIC sunt depozitate in tesuturi in loc sa fie eliminate de leucocite. Rezultatul acestei depunei in tesuturi reprezinta inflamatia.

Cauzele inflamatiei cronice

            Inflamatia cronica poate aparea fie ca rezultat al unei reactii inflamatorii acute nerezolvate sau se poate dezvolta singura. In ambele cazuri, sistemul imunitar percepe corpul ca fiind sub un continuu atac. In cele mai multe cazuri, aceasta perceptie este corecta. Evident, aceasta este o perceptie corecta in cazul bolii Lyme netratate. Totusi, in alte cazuri, perceptia atacului din partea sistemului imunitar este gresita (sau poate nu stim care este cauza), avand ca rezultat atacul efectiv al sistemului imunitar asupra unor parti ale corpului cum ar fi articulatii, organe si alte tesuturi. Aceasta activitate neadecvata a sistemului imunitar este cunoscuta ca „disfunctie autoimuna”. Aceasta este o cauza din ce in ce mai comuna a inflamatiei cronice care se manifesta la multi oameni in zilele noastre.

Alte cauze ale inflamatiei cronice includ urmatoarele:

  • Alergii si sensibilitati: Termenii alergie si sensibilitate sunt adesea folositi interschimbabili, dar de fapt sunt destul de diferiti. Dupa cum am mentionat mai sus, alergenii sunt un declansator comun al reactiei inflamatorii pe care o numim alergie. Din punct de vedere tehnic, alergia apare ca rezultat la o reactie imediata la alergenul provocat de un tip specific de anticorp numit IgE. (Un exemplu de alergie alimentara este alergia la alune care produce o reactie severa, imediata si care pune adesea viata in pericol.) In aceste cazuri de sensibilitati, reactia sistemului imunitar este mai mult intarziata, decat imediata si este provocata de un mecanism imunitar diferit decat IgE. Un exemplu de „sensiblitate” alimentara este boala celiac (intoleranta la gluten – enteropatie provocata de gluten) unde reactia imunitara non-alergica apare la gluten si are ca rezultat inflamatia cronica daca pacientul continua sa consume alimente care contin gluten. Factorul care declanseaza cele mai multe inflamatii cronice cade mai mult in sfera sensibilitatilor decat in cea a alergenilor. In cazul inflamatiei cronice, expunerea la substanta sensibilizatoare este permanenta, impiedicand sistemul imunitar sa inchida procesul de inflamare normal. Exista doua clase de substante sensibilizatoare care pot declansa o reactie imunitara: (1) substante din mediul inconjurator, cum ar fi chimicale si factori de poluare ai mediului si toxine si (2) alimente si produse alimentare.
  • Factori de poluare ai mediului si toxine: Pe langa reactiile imunitare care declanseaza sensibilitatea, chimicalele toxice din mediul inconjurator pot provoca o multitudine de alte probleme de sanatate, inclusiv cancerul. Atunci cand astfel de toxine si factori de poluare se stabilesc in corp, sistemul imunitar se lupta pentru a le elimina. Rezultatul final este inflamatia cronica. De asemenea, asa cum am spus mai devreme, aceste toxine pot provoca o diminuare a limfocitelor. Cateodata numarul limfocitelor (cum ar fi numarul CD57) nu va creste decat dupa detoxifierea organismului inclusiv de metale grele. Ne vom ocupa de problema eliminarii chimicalelor toxice si a metalelor grele (numita „detoxifiere”) in capitolul opt al acestei carti.
  • Fumatul: Am vorbit anterior despre rolul fumatului si efectul sau in scaderea functiei imunitare. Pe langa aceasta, alegerea acestui stil de viata nesanatos este o alta cauza semnificativa a inflamatiei cronice. Doar din aceste doua motive, ar fi bine sa renuntati la fumat. Un alt motiv important este acela ca organismelor Bb nu le place oxigenul. Atunci cand fumati, privati corpul de cel mai folositor mijloc de a lupa impotriva bolii Lyme – oxigenul. Din experienta mea clinica, pacientii cu Lyme care renunta la fumat au rezultate mai bune decat cei care nu renunta. De aceea, daca fumati, cereti ajutor pentru a renunta.
  • Raul pe care il pot face radicalii liberi: Radicalii liberi se gasesc in mod normal in atomii instabili si in grupurile de atomi din organism. Atunci cand corpul se supraincarca cu radicali liberi, aceasta conduce la o stare numita „stres oxidativ”. Acesta este un factor major de contributie la inflamatia cronica. Analogia asemanatoare pe care am folosit-o in capitolul 4 se aplica si aici. In mod obisnuit, in organism se desfasoara un proces care foloseste oxigen denumit oxidare (reflux). Totusi, oxidarea excesiva este intotdeauna echilibrata de reactia opusa denumita resorbtie sau antioxidare (flux). Cu alte cuvinte, radicalii liberi sunt creati ca parte a procesului normal de oxidare, dar aceste potentiale particule daunatoare sunt intotdeauna echilibrate de prezenta antioxidantilor. Atunci cand radicalii liberi necontrolati circula prin tot organismul afecteaza celulele, rezultatul fiind inflamatia cronica. O dieta neechilibrata, deficitara in alimente continand antioxidanti (fructe si vegetale) si bogata in alimente care contribuie la oxidarea excesiva (procesate si prajite) este un factor major de contributie la inflamatia cronica.
  • Obezitatea: Celulele grase pot elibera substante chimice cunoscute ca cytokine (proteine imunoregulatorii) care pot provoca inflamatia. Pentru majoritatea oamenilor care sunt obezi sau supraponderali, inflamatia cronica este adesea o problema. Multe persoane obeze sufera de asemenea din cauza a doi alti factori importanti care duc la inflamatia cronica-cum ar fi, rezistenta la insulina si la leptina (hormon peptidic care suprima apetitul si accelereaza metabolismul), despre care vom vorbi mai tarziu in acest capitol. Interesant de stiut este ca, 80% din pacientii cu Lyme din USA care sufera de simptome cronice ale Lyme sunt de asemenea supraponderali sau obezi.
  • Produsele rezultate din glicoliza avansata (AGE): AGE sunt componente instabile si toxice care pot fi foarte daunatoare pentru organism. Aceste substante se formeaza cand zaharurile simple excesive (cele mai comune glucoza si fructoza) se ataseaza in mod anormal la proteine. Produsul acestui proces se numeste „produs rezultat din glicoliza avansata”. Aceste substante AGE sunt percepute de organism ca „straine” si corpul isi construieste un atac imunitar impotriva lor, rezultand inflamatia. Din aceasta cauza, expunerea cronica la aceste AGE poate fi un factor major de contributie la inflamatia cronica. AGE au fost asociate cu diverse boli care aveau legatura cu inflamatia cronica, cum ar fi maladia Alzheimer, artritele, arteriosclerozele (ingrosarea arterelor), diabet, hipertensiune arteriala si anumite probleme de vedere, cum ar fi cataracta si depresiunea retinei (macula lutea). Exista doua surse ale AGE. Prima sursa este „exogena”, insemnand ca ele sunt deja formate si prezente in mancarea pe care o consumam. Primim aceste surse exogene de AGE cand consumam carbohidrati de calitate inferioara (cum ar fi prajituri si gogosi) sau alimente prajite ori gatite la o temperatura foarte ridicata (cum ar fi carnea la gratar). A doua sursa este „endogena”, insemnand ca sunt create in interiorul organismului dupa ce ingeram anumite alimente. Sursa interna a AGE este, de obicei, folosirea in exces a zaharului (cum ar fi zaharoza si glucoza) si a fructozei (cum ar fi sirop de porumb cu concentratie mare de fructoza). Aceste zaharuri se ataseaza proteinelor cum ar fi enzimele, ducand la functionarea lor precara. In concluzie, chiar daca sursa este externa sau interna, AGE stimuleaza inflamatia cronica. In fond sursa cheie a tuturor AGE pro-inflamatorii este o dieta proasta. O dieta saraca in carbohidrati nesanatosi, zahar si alimente gatite la temperaturi foarte ridicate conduce in mod evident la AGE excesive. Aceasta dieta conduce la o stare asemanatoare numita „rezistenta la insulina” despre care voi vorbi in continuare.
  • Rezistenta la insulina: Rezistenta la insulina este o problema din ce in ce mai comuna in societatea noastra, datorita mai ales obiceiurilor alimentare nesanatoase. Insulina este un hormon produs de pancreas cu scopul de a ajuta celulele corpului sa utilizeze glucoza, un tip de zahar care este sursa de combustibil principala in organism. Sursa primara a acestui combustibil esential, glucoza, provine din carbohidratii din dieta noastra. (Incidental, corpul are nevoie de cantitatea adecvata de glucoza si este in mod critic dependent de aceasta incat poate chiar sa o produca dintr-o proteina intr-o situatie de urgenta.) Fara insulina, glucoza nu ar fi capabila sa treaca din fluxul sangvin prin peretii celulari si apoi in celule. Rezistenta la insulina apare atunci cand cantitatea de insulina produsa in mod normal de pancreas devine insuficienta pentru deblocarea receptorilor de pe peretii celulei care permit glucozei sa treaca in celule. Cand celulele rezista sau nu raspund la insulina, nivelurile de glucoza din sange cresc. Aceasta determina pancreasul sa produca chiar si mai multa insulina in efortul de a echilibra nivelurile de glucoza din sange. Atunci cand acest echilibru este perturbat, poate rezulta un nivel scazut de zahar in sange (hiperglicemie) sau daibet de tip 2. Pe langa aceasta, rezistenta la insulina poate contribui semnificativ la sau exacerba inflamatia cronica. In acelasi timp, inflamatia cronica poate provoca rezistenta la insulina, ducand la un cerc vicios de consecinte nesanatoase.
  • Rezistenta la leptina: Rezistenta la leptina apare atunci cand leptinele nu mai sunt capabile sa-si faca treaba in mod corespunzator in organism. Ce sunt leptinele? Acestea apartin unei clase speciale de hormoni cunoscute ca adipokine care sunt produse de celulele grase ale corpului vostru. Leptinele ajuta creierul sa stie cata grasime corporala aveti si actioneaza pentru a reduce apetitul si pentru a creste metabolismul astfel incat organismul vostru sa nu devina supraponderal. La femei, leptinele ajuta de asemenea la reglarea fertilitatii si la functionarea ovarelor.

Savantii au descoperit ca cei mai multi oameni care sunt supraponderali sau obezi au niveluri de leptina ridicate. In astfel de cazuri leptinele nu sunt capabile sa regleze apetitul si metabolismul asa cum ar trebui s-o faca. Problema nu consta in faptul ca leptinele nu functioneaza corespunzator, ci in faptul ca celulele grase nu raspund corect la mesajele pe care leptinele le trimit. De aceea, corpul produce chiar mai multe leptine. In schimb, aceasta poate contribui la inflamatia cronica. In acelasi timp, asa cum se intampla si cu rezistenta la insulina, inflamatia cronica poate de asemenea sa produca rezistenta la leptina, stabilind un alt cerc vicios de stari nesanatoase in organism.

  • Dieta americana standard: Acesta este cel mai mare obstacol de depasit. S-a nimerit chiar foarte bine ca acronimul pentru dieta americana standard sa fie SAD. O astfel de dieta care consta in semipreparate procesate si alte produse alimentare deficiente in nutrienti, este alegerea numarul unu a stilului de viata responsabila pentru criza nationala in domeniul sanatatii. Criza rezultata costa acum peste 1.9 miliarde $ daca vorbim despre costurile legate de sanatate. Dieta americana standard este de asemenea principala sursa in urmarirea: radicalilor liberi, alergenilor alimentari, grasimi oxidate (cum ar fi alimentele prajite), acizilor grasi omega-6 in exces (si deficienti in omega-3), caloriilor inutile, zaharului, AGE si a multor, multor alte ingrediente nesanatoase. Toate aceste produse potential daunatoare pot fie sa produca fie sa prelungeasca inflamatia cornica. Sa urmarim un exemplu. Acizii grasi omega-6 (cum ar fi uleiurile din cereale precum uleiul de porumb), desi esentiale pentru sanatate, sunt de obicei consumate in exces de majoritatea oamenilor. Prea multi acizi grasi omega-6 in dieta duc la producerea acidului arachidonic si alte componente care pot produce, intensifica si prelungi inflamatia. Din fericire, asumandu-va raspunderea pentru dieta voastra si urmand instructiunile din dieta in inflamatia Lyme pe care o voi impartasi cu voi mai jos, puteti face foarte multe de unul singur pentru a reduce semnificativ si eventual elimina inflamatia cronica. Sa faceti acest pas este absolut esential pentru a va ajuta corpul sa faca fata mai eficient in boala reversa Lyme, co-infectii si inflamatia cronica rezultata.
  • Oboseala si lipsa somnului: Oboseala persistenta sau cronica creeaza stres si niveluri scazute de energie, care la randul lor pot contribui la inflamatia cronica. Daca nu reusiti sa dormiti cel putin sapte ore sau mai mult in mod regulat se poate ajunge la stres si, deci, la inflamatie cronica. Intreruperea somnului poate modifica ciclul endorfin.

„Fluxul de noapte” este perioada in care sunt produse endorfinele-de la 2 la 4 dimineata. „Refluxul de zi”, ceea ce a ramas din cele 24 de ore, este perioada cand endorfinele sunt folosite de organism pentru suport imunitar si alte functii vitale. Functionarea corecta a glandei suprarenale este de asemenea dependenta de un somn corespunzator.

  • Lipsa unor exercitii regulate: Sportul, pe langa multe alte beneficii pentru sanatate, ajuta la diminuarea stresului. Dimpotriva, lipsa sportului poate contribui la acumularea stresului, ducand prin urmare la inflamatie cronica. In plus, sportul intareste si regleaza sistemul imunitar crescand productia normala de endorfine a organismului.
  • Microorganisme infectioase: Bacteriile, mucegaiul, ciupercile, parazitii si virusii, toti acestia provoaca organismul sa initieze o reactie inflamatorie care poate deveni cronica daca sistemul imunitar nu este capabil sa elimine astfel de microorganisme.

(Sursa 1)

Nutrienti cu rol antiinflamator

Proteinele si aminoacizii:

Produsele studiate in aceasta categorie au fost indeosebi proteinele din soia. Rezultatele au fost mixte, uneori nefavorabile, alteori aratandu-se ca acestea au diminuat nivelurile proteinei C reactive si ale altor biomarkeri ai inflamatiei (Jenkins, 2002, Greany, 2008).

Unele date ale studiului NHANES (National Health Nutrition and Examination Survey in USA) au legat nivelul de arginina cu scaderea celui al proteinei C-reactive (Wells, 2005). Arginina, un aminoacid neesential, este adusa in organism de alimente curent consumate: carne, indiferent de tip, lactate, oua si derivate cerealiere. Fructele oleaginoase (alune, migdale, arahide, nuci, fistic, macadamia etc.) sunt, de asemenea, o sursa excelenta de arginina, iar consumul lor are efect cardioprotectiv (Salas-Salvado, 2005).

Carbohidratii:

Carbohidratii reprezinta o clasa extrem de diferita de nutrienti, atat din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice, cat si din punct de vedere al frecventei prezentei lor in dieta omului modern.

Se stie astazi ca hiperglicemia poate fi cauza inflamatiei prin diferite mecanisme, ea determinand o crestere a producerii de radicali liberi si de citokine. Asadar, un index glicemic ridicat si o incarcatura glicemica mare pot stimula inflamatia. Cresterea rapida a nivelului circulant al glucozei este un semnal pentru celulele beta pancreatice de a secreta insulina ce va determina o scadere rapida a glicemiei, eventual pana la hipoglicemie (Ludwig, 2002). Studii efectuate pe grupuri de pacienti obezi, care au aderat la un regim cu indice glicemic scazut si cu nivel redus de energie, au aratat o scadere a nivelului proteinei C reactive (cu pana la 48%, Pereira, 2004). O dieta similara din punct de vedere energetic, dar fara controlul tipului si cantitatii de carbohidrati consumati a condus la o scadere cu numai 5% a markerului inflamator. Un alt studiu a asociat hiperglicemia acuta cu cresterea semnificativa a citokinelor proinflamatorii, mai ales la indivizii cu toleranta modificata la glucoza (Esposito, 2002).

Pe de alta parte, un aport dietetic ridicat de fibre protejeaza fata de aparitia unor afectiuni cu componenta inflamatorie, incluzandu-se aici atat diabetul de tip 2, cat si bolile cardiovasculare (King, 2008).

Lipidele

Cele mai multe studii au asociat dietele bogate in grasimi saturate cu evenimente proinflamatorii. (Basu, 2006) ¥n contrast, dietele de tip mediteranean, cu aport ridicat de grasimi mononesaturate au avut efect antiinflamator. Dietele mediteraneene pun accentul pe consumul de ulei de masline, fructe si zarzavaturi, fructe oleaginoase si leguminoase, cereale integrale, peste si pe un aport moderat de alcool. Dupa cum se stie, in aceste alimente se gaseste un nivel important de grasimi esentiale (Omega-3 si Omega-6), denumite astfel si pentru efectele modelatoare exercitate asupra proceselor inflamatorii. Astfel, un aport ridicat de acizi grasi Omega-3 (acid linolenic, eicosapentaenoic si docosahexaenoic) scade nivelul markerilor de inflamatie. Acidul linolenic se gaseste in semintele de in, in uleiul de in, in nuci si uleiul de nuca, in uleiul de rapita. Ceilalti doi acizi grasi amintiti se regasesc doar in peste si uleiuri de peste. Din pacate, raportul acizilor Omega-6 si Omega-3 este, in dietele obisnuite europene si nord americane prea mare, in favoarea celor Omega-6, ceea ce confera respectivelor diete un potential proinflamator.

Si dietele hipocolesterolemiante pot reduce procesele inflamatorii. Un studiu recent a aratat ca o dieta bogata in colesterol (4 oua pe zi timp de 4 saptamani) a crescut nivelurile de proteina C reactiva si de amiloid A, la subiectii cu greutate si sensibilitate la insulina normale, dar nu si la subiectii cu rezistenta la insulina sau supraponderali, la care markerii inflamatori erau deja crescuti la debutul studiului (Tannock, 2005).

Alaturi de macronutrientii descrisi, si unii micronutrienti pot interveni ca factori antiinflamatori. Studii observationale au descris asocierea aportului dietetic sau al nivelului circulant al unor micronutrienti cu reducerea unor biomarkeri de inflamatie, indeosebi cu reducerea proteinei C reactive.

Vitamina C este un important antioxidant care are si efecte antiinflamatorii, deoarece radicalii liberi pe care ii neutralizeaza au efecte proinflamatorii (Seaman, 2002). Un studiu britanic (British Regional Heart Study) a gasit o corelatie inversa intre aportul vitaminei si nivelul ascorbinemiei, pe de-o parte, si cel al proteinei C reactive, pe de alta parte. Rezultate similare au fost evidentiate si in studiul NHANES III. Mai multe studii epidemiologice au urmarit asocierea aportului de vitamina C (alimentar sau ca supliment) cu protectia fata de unele boli cronice degenerative cu componenta inflamatorie. Date solide au fost obtinute in ceea ce priveste boala coronarina si guta. Mai mult, studii care s-au concentrat asupra pacientilor cu septicemie (unde inflamatia joaca un rol important) au aratat ca evolutia este mai favorabila la pacientii cu niveluri normale de vitamina C in organism (Wilson, 2009).

O alta vitamina care poate juca un rol important in contextul discutat este vitamina D. La soarecii deficitari sau rezistenti s-a putut constata o crestere a susceptibilitatii la inflamatie, mai ales la nivel gastrointestinal (Yu, 2008)

Intr-adevar, si la oameni studiile au asociat deficienta cu afectiuni de tipul bolii Crohn sau al sindromului inflamator intestinal.

Totodata, vitamina E are rol antiinflamator, datorita calitatilor sale de antioxidant. Alfa-tocoferolul este antiinflamator prin scaderea nivelurilor de proteina C reactiva sau de citokine pro-inflamatorii, ca si prin inhibarea activitatii proteinkinazei C sau a ciclooxigenazei 2.

Framingham Heart Study a aratat ca nivelurile reduse de vitamina B6 sunt asociate cu niveluri crescute ale markerilor de inflamatie, independent de nivelul homocisteinei, in conditiile in care se stie deja ca un nivel redus de vitamina B6 circulanta este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare si pentru artrita reumatoida (Wolf, 2008). Datele sunt cu atat mai ingrijoratoare, cu cat s-a emis ipoteza conform careia recomandarile actuale de aport in ceea ce priveste vitamina sunt oarecum insuficiente, macar in ceea ce priveste anumite grupe populationale (batrani, fumatori).

Studiul NHANES a indicat si ca insuficienta aportului de magneziu poate avea consecinte proinflamatorii, iar 68% din indivizii inclusi in studiu nu consumau ratiile recomandate de magneziu. In aceste conditii, s-a pus problema utilitatii administrarii de suplimente mineralo-vitaminice si a urmaririi eventualelor efecte pe markerii de inflamatie. Un studiu (Church, 2003) a indicat scaderea cu aproximativ 14% a proteinei C reactive la 6 luni de la debutul administrarii de suplimente. Oricum, administrarea de suplimente este utila si in sensul corectarii eventualelor deficiente de aport ale nutrientilor indicati a fi implicati in actiuni antiinflamatorii.

Alte substante nutritionale studiate pentru actiunea de corectare a inflamatiei au fost o serie de fitonutrienti. Rezultate interesante au fost obtinute in legatura cu carotenoizii (acestia actionand prin scaderea expresiei unor gene proinflamatorii), mai ales cand s-au folosit beta-caroten, licopen, luteina, zeaxantina si astaxantina. Consumul de fructe si legume a fost asociat cu scaderea biomarkerilor de inflamatie (Esmaillzadeh, 2006). Si compusii polifenolici din categoria flavonoizilor au actiune antiinflamatorie. Rezultate bune au fost obtinute in studii pe modele animale sau in vitro. Din pacate, in cazul subiectilor umani se pune problema biodisponibilitatii extrem de reduse a compusilor respectivi. Desi studiul NHANES a gasit o scadere a proteinei C reactive, in cazul unor concentratii crescute, serice de flavonoizi, in Women’s Health Study nu s-a regasit aceeasi corelatie.

Alte surse de substante fitochimice cu rol antiinflamator sunt sursele de resveratrol (struguri), curcumina, extractele de ghimbir si substantele derivate din usturoi. Studii recente au aratat ca si acidul lipoic are proprietati antioxidante si antiinflamatoare, din pacate rezultatele fiind inca limitate in ceea ce priveste subiectii umani (Shay, 2009).

In concluzie, avem la dispozitie o gama variata de nutrienti care, direct sau indirect, pot ajuta in combaterea proceselor inflamatorii. Lor le putem adauga modificari ale stilului de viata cu dovedite actiuni antiinflamatorii (renuntarea la fumat, efectuarea de exercitii fizice de intensitate moderata, dar regulate). Marele avantaj al nutrientilor si suplimentelor il reprezinta absenta efectelor adverse, din pacate prezente in cazul utilizarii medicatiei antiinflamatorii traditionale. Fara a o putea substitui, acestia o pot completa sau potenta.

Autor: Dr. Corina-Aurelia Zugravu,

Lector universitar, UMF „Carol Davila”, Bucuresti

(Sursa 2)


Posted in: dieta, hiperglicemia