Revoluţie în înţelegerea sistemului imunitar

Posted on March 13, 2012

0


Institutul Carolina din Stockholm a acordat Premiul Nobel pentru Medicină pe 2011 lui Bruce A. Beutler şi Jules A. Hoffmann pentru descoperiri în domeniul activării imunităţii înnăscute, şi lui Ralph M. Steinman pentru descoperirea celulei dendritice şi a rolului său în imunitatea adaptivă.

Celulele dendritice (DCs) sunt celule imune, care fac parte din sistemul imunitar la mamifere. Funcția lor principală este de a procesa antigenul material şi îl prezintă pe suprafața de alte celule ale sistemului imunitar, astfel funcționarea ca antigen-prezentând celule.

Celulele dendritice sunt prezente în cantități mici în ţesuturile care sunt în contact cu mediul extern, în principal a pielii (în cazul în care există un tip de celule specializate dendritice numite celule Langerhans) şi căptuşeală interioară din nas, plămâni, stomac şi intestinele. Acestea pot fi, de asemenea, găsite în stare imature în sânge.

Odată activate, ele migreaza la țesuturile limfoide în cazul în care acestea interacţionează cu celule T şi B  pentru a iniţia şi forma  un răspuns imunitar adaptativ. La dezvoltarea anumitor etape cultivă proiecţii ramificate, ” dendrites”, care dau celulei numele său.

In timus, celulele dendritice prezintã complexele CMH-peptide, timocitelor care îşi dobândesc competenţa imunitarã, pentru inducerea toleranţei imune. Celulele acestei familii nu au receptori pentru Fc şi nici pentru C3, dar exprimã la un nivel ridicat, moleculele CMH I şi II.  (Vitamina D este un hormon steroid imunomodulator care afectează în mod direct celulele dendritice.)


Charles A. Janeway (1943–2003), unul din liderii imunologiei generaţiei sale, ale cărui idei au format majoritatea conceptelor de bază ale imunologiei actuale. Cu o perspicacitate strălucită, el a susţinut încă din 1989 că activarea răspunsului imun adaptativ este controlată de sistemul imun înnăscut. El a propus o teorie generală a recunoaşterii imune înnăscute. Aceste predicţii au fost confirmate. Împreună cu Alexander Rudensky şi Ruslan Medzhitov, a obţinut valoroase date experimentale.

În 1973, Steinman împreună cu Zanvil Cohn descoperă în splină o populaţie neobişnuită de celule accesorii pe care le-au denumit celule dendritice (CD), de la cuvântul grecesc dendreon – arbore. Aceste structuri se formau şi se retractau.

În 1984, împreună cu doi cercetători tirolezi, Gerald Schuler şi Nicolaus Romani, se concentrează asupra celulelor Langerhans din piele. Ceea ce înseamnă că reproşul care i s-a făcut adesea lui Steinman, de a-l fi uitat pe savantul german, primul care a observat la microscop celule pe care le-a considerat de origine nervoasă – când, de fapt, reprezentau CD – e fals. În articolul citat, Steinman afirmă că efortul internaţional depus pentru cunoaşterea biologiei a însemnat o fabrică în dezvoltarea imunologiei.

O istorie a descoperirilor

   Istoria imunologiei începe, probabil, în secolul XI, cu variolizarea practicată în medicina chineză tradiţională, continuată prin studiile medicului englez Edward Jenner asupra vaccinei, boala vacilor (cowpox), consecutiv cărora a ajuns la obţinerea unui vaccin eficient în prevenţia variolei.

Debutul imunologiei moderne poate fi considerat anul 1880 şi i se datorează lui Louis Pasteur.

În continuare, ajungem la celulele dendritice prezentatoare de antigeni, descoperite în 1970 de Ralph Steinman. Primul care a observat prezenţa unor celule la nivelul ţesutului cutanat de formă particulară, considerându-le terminaţii, a fost Paul Langerhans (1847–1888). Erau, de fapt, celulele dendritice, de al căror studiu s-a ocupat Steinman întreaga sa viaţă. S-a spus că Steinman ar fi ignorat descoperirea lui Langerhans, ceea ce nu este adevărat. Eroarea a pornit de la titlul primei lucrări extrem de elaborate, publicate de Steinman împreună cu Cohn.

Paul Langerhans a fost un cercetător genial. Iar principalele descoperiri le-a făcut când era student, asistent şi apoi tânăr profesor.

O problemă de terminologie: celulele Langerhans (celulele dendritice) nu trebuie confundate cu insulele Langerhans din pancreas (descoperirea sa capitală) şi nici cu celulele gigante de tip Langhans, prezente în inflamaţia granulomatoasă.

Revenind la Ralph Steinman, după punerea în evidenţă a celulelor dendritice, în 1970, el a efectuat, împreună cu Cohn, o analiză extrem de aprofundată a acestor celule din punct de vedere morfologic, cantitativ şi al distribuţiei în ţesuturi.

referinte:

Viaţa Medicală Numărul 9 (1155); Imunologie si imunochimie- răspunsul imun.

Tagged:
Posted in: Uncategorized