Diferenţierea celulelor Th (partea I)

Posted on March 13, 2012

0


Sistemul imunitar general

Sistemul imunitar general cuprinde atât sistemul imunitar înnăscut, cât şi pe cel dobândit, ambele componente ale imunităţii implicând diverşi factori din sânge şi celule (care îşi au originea în măduva spinării). Celulele sunt găsite în sânge, organe limfoide (timus, splină ganglioni limfatici), ţesut limfoid asociat cu tractul intestinal, respectiv sunt dispersate în alte locaţii ale corpului.

 

 

Răspunsul imun la infecţie implică ambele sisteme imunitare prin intermediul diferitelor tipuri de celule, mediatori şi agenţi chimici.

Natura răspunsului va depinde de originea şi natura antigenului.

Sistemul imunitar înnăscut reprezintă prima linie de apărare a organismului faţă de agenţii infecţioşi, opunându-se intrării agenţilor infecţioşi în corp, iar dacă aceştia intră, să fie rapid eliminaţi. Sistemul imunitar înnăascut cuprinde bariera fizică, factorii solubili şi celule fagocitare (tabelul 5.4).

Complementul (alexina) este o enzimă compusă din 12 componente care acţionează asupra bacteriilor, virusurilor, paraziţilor, cu multiple roluri. Sistemul imunitar înnăscut nu are memorie şi prin urmare nu este influenţat de experienţa anterioară.

Sistemul imunitar dobândit devine eficace după câteva zile de la activare şi persistă un anumit timp după înlăturarea antigenului. Acest sistem are memorie, este mai puternic şi mai eficace. Limfocitele B şi T produc anticorpi (imunoglobuline) care sunt specifice pentru fiecare antigen. Aceste imunoglobuline „neutralizează” microorganismele prin legarea lor şi deci le împiedică să adere la celulele gazdei . Unii patogeni, inclusiv virusurile pot „scăpa” de imunitatea umorală (realizata prin intermediul anticorpilor) şi au în continuare de a face cu imunitatea celulară (imunitatea mediată de celule tip T). Limfocitele B sunt responsabile de imunitatea umorala, iar limfocitele T citotoxice răspund de imunitatea celulară.

Limfocitele T reprezinta 69-80% din limfocitele circulante.

Markerii de surafata a limfocitelor T. La suprafata limfocitelor T se gasesc markerii care individualizeaza subpopulatiile de limfocite T.

Limfocitele T helper (Th) alcatuiesc o subpopulatie de limfocite care dupa interactiunea cu antigenul stimuleaza limfocitele B in elaborarea unui raspuns imun umoral in anticorpi, limfocitele Tc pentru obtinerea unui raspuns celular si activeaza macrofagele. Markerul de suprafata a limfocitului Th este molecula CD4+.

Limfocitele T supresoare (Ts) limiteaza expansiunea clonala a limfocitelor B si T stimulate antigenic participand la reglarea intensitatii raspunsului imun.

Limfocitele T citotoxice (Tc) sunt stimulate prin antigene care sunt exprimate la suprafata celulei gazda ca, de pilda, celule virus infectate, celule infectate cu microbi cu habitat intracelular sau celule tumorale pe care sistemul imun nu le mai recunoste ca self. Markerul de suprafata este tot CD8+.

Limfocitele Tdh1 sunt limfocite care au pe suprafata lor marker CD4+ fiind responsabile de producerea hipersensibilitatii de tip intarziat (vezi capitolul de hipersensibilitate). Ele secreta dupa stimulare antigenica limfokine care activeaza macrofagele ce adapostesc bacterii cu habitat facultativ sau obligator intracelular.

Limfocitele T cu memorie se formeaza in timpul raspunsului primar, ele avand o viata de aproximativ 40 de ani. Memoria lor imunologica insa se intinde pe o perioada de 10-15 ani.

Celulele nule reprezinta 10% din totalul limfocitelor si sunt reprezentate de limfocitele K si NK.

Celulele NK (natural killer) recunosc nespecific celula tinta pe care o distrug printr-un mecanism de lezare a membranei celulare, asemanator complementului (vezi rezistenta naturala).

Celulele K sunt responsabile de imunitatea celulara anticorpodependenta. Ele functioneaza ca celule citotoxice dependente de anticorpi IgG. Acesti anticorpi se fizeaza prin fragmentul Fab de celula tinta (tumorala sau virus infectata) iar prin Fc de receptorul pentru Fc al celulei killer.

Interrelatia dintre limfocitle B si T

In concluzie:

.           limfocitele B vor duce la sinteza de anticorpi si sunt responsabile de imunitatea umorala,. (Limfocitele B reprezinta 2-12% din limfocitele circulante. Ele au pe suprafata lor markerul CD19 si antigene MHC de clasa II.)

.           limfocitele T citotoxice vor distruge celule gazda care si-au pierdut caracterul de “self”, cum sunt celulele virus infectate sau tumorale. Ele raspund de imunitatea celulara,

.           limfocitele T helper au rol reglator. Stimularea limfocitelor T citotoxice si a limfocitelor B timodependente nu poate avea loc in absenta limfocitelor Th,

.           limfocitele Tdh au rol reglator prin secretia de limfokine. Ele activeaza macrofagele, care vor distruge la randul lor bacteriile cu habitat intracelular,

.           limfocitele T supresoare au rol reglator, limitand intensitatea raspunsului imun.

 Componentele sistemului imunitar dobândit

 

Reactiile de tip IV mediate celular

Reactiile de hipersensibilitate de tip IV sunt antigen-specifice, dependente de limfocitele T, fiind rezultatul unei interactiuni exagerate dintre un antigen si mecanismele imunitatii celulare. Mecanismele reactiei de tip IV sunt: hipersensibilitatea intarziata  si citotoxicitatea mediata celular.

 

Hipersensibilitatea de tip intarziat. Limfocitele Tdh (CD4+) sunt responsabile de hipersensibilitatea de tip intarziat. Dupa stimulare antigenica, (prin microorgansime cu habitat intracelular limfocitele Tdh secreta limfokine care vor activa macrofagele si vor atrage si alte celule in focarul inflamator.

 

Macrofagele activate vor secreta la randul lor o serie de mediatori biologic activi, cum sunt unele citokine, radicali liberi ai oxigenului, enzime lizozomale cu puternica actvitate microbicida.

Cand aceste mecanisme nu reusesc eliminarea microorganismului, antigenele persistente ale acestuia vor provoca  o reactie de hipersensibilitate cronica locala. Limfocitele T sensiblizate vor eliberarea continuu limfokine care provoaca acumularea in focar si activarea unui mare numar de macrofage neinfectate dintre care o parte se vor transforma in celule epiteloide iar alta parte vor fuziona formand celule gigante. Leziunile tisulare se produc datorita citotoxicitatii nediscriminatorie a macrofagelor activate. Daca stimularea antigenica continua, evolutia se face spre reactia granulomatoasa. Granulomul imun tipic (din tuberculoza) are un centru format din celule epiteloide, macrofage si celule gigante. Centrul granulomului poate fi partial necrotic. Miezul central este inconjurat de un inel de limfocite si fibroblasti, iar ca rezultat al sintezei crescute de colagen, granulomul devine fibros.

Comunicarea în interiorul sistemului imunitar dobândit, precum şi între cele două tipuri de sisteme imunitare se face prin contact direct celulă-celulă prin intermediul unor proteine de adeziune, şi prin intermediul unor mesagerichimici care trimit semnale de la o celulă la alta. Aceşti mesageri sunt în principal citokine care se leagă la suprafaţa celulelor care le produc sau de alte celule şi cărora le reglează activitatea. Ele se leagă la receptori specifici la suprafaţa celulei şi induc modificări în creşterea, dezvoltarea sau activitatea celulei ţintă. Macrofagii şi monocitele produc în principal TNF-alfa şi interleukine IL-1, şi IL-6.

Diferentierea celulelor T efectoare (Th1, Th2 Th17, şi TFH), Expresia de citokine, factori de transcriptie, receptori chemokine şi functiile celulelor T.

Celulel Th1 şi th2 derivate din celule Th naive acţionează diferit asupra unor tipuri de celule.

Procesele mediate de celulele Th1 si Th2

Antigenii însăşi (fig. 5.8) sunt procesaţi în celule dendritice şi sunt prezentaţi celulelor T autoactive, care apoi se diferenţiază în celule Th1 şi Th2.

 Celulele Th1 promovează eliberarea de citokine IFN-γ şi Il-2 care activează celulele B ce produc anticorpi specifici (Ig G). Pe de altă parte, Th1 şin IFN-γ activează macrofagii care produc citokine inflamatorii.

Alergenii (fig. 5.9) sunt procesaţi în celulele dendritice, după care sunt prezentaţi celulelor Th helper naive care se diferenţiază în Th1 şi Th2. IL-4 produsă de Th2 şi celulele mastoide inhibă celulele Th1 şi promovează celulele Th2 care prin IL-5 activează eozinofile, prin IL-4 şi IL-13 activează celulele B ce produc imunoglobuline E care la rândul lor se leagă de receptorii celulelor mastoide ce eliberează mediatori inflamatorii.

 

Diferenţierea celulelor T:

 După infecţia cu microorganisme patogene, sistemul imunitar trebuie să selecteze mecanismul cel mai potrivit de apărare ceea ce implică diferenţierea celuleor Th în celule Th1 şi Th2. Această diferenţiere este sub influenţa celulelor dendritice.

 

 

Principalele citokine induse de semnalele receptorilor TLR

 

Adaptare din cartea „Alimentaţie pentru sănătate” de Prof. univ. dr. Constantin Banu

 

Tagged:
Posted in: Uncategorized