Sănătatea a devenit o mare afacere!

Posted on March 9, 2012

0


Scris de Acad. Prof. Dr. Constantin Ionescu Targoviste

Presedintele Asociatiei Medicale Române

La început medicina o făcea medicul. Nu exista nimic interpus între acesta şi pacient.

Chinezii aveau o practică interesantă. Unui medic i se arondau 20 de familii şi era plătit cu obligaţia să ţină sănătoşi membrii acestor familii. Dacă pacienţii se îmbolnăveau, atunci medicul trebuia să le plătească medicamentele, aceasta era înţelegerea. În aceste condiţii, este clar că interesul medicului era să-şi ţină sănătoşi pacienţii pentru că dacă vreunul i se îmbolnăvea, el suporta cheltuielile medicale pentru vindecare.

Mai târziu, între medic şi pacient au intervenit comercianţii: producătorii de medicamente, societăţile de asigurări, cabinetele de avocatură. Uneori medicul nu mai poate vedea pacientul şi pacientul nu mai poate vedea medicul. Pacientul stă în cabinet mai puţin şi este consultat mai sumar. Este în schimb trimis să facă câte o investigaţie extrem de scumpă, de exemplu un RMN şi i se pune acolo diagnosticul, fără sa-l mai vadă medicul clinician.

Medicina s-a modificat profund. Eu cred că un medic bun poate să facă cât 10 laboratoare dacă i se dă timp să consulte şi să urmărească cu grijă starea bolnavului şi, numai dacă este cazul, să-l îndrume către un medic de specialitate, funcţie de situaţie. Sper să se revină la vechea relaţie medic-pacient, dar pentru asta trebuie poate o revoluţie.

Statele Unite nu dau un bun exemplu în ceea ce priveşte stilul de tratament. Acolo se cheltuie anual peste 130 milioane de dolari numai pentru diabet. Sănătatea a devenit o mare afacere, nu mai este doar medicină, pentru că miliardele acelea întreţin activităţi colaterale care cele mai multe nu au legătură cu medicina.

Cetăţeanul care e conştient că sănătatea e pe primul plan îşi face o asigurare şi în loc să se fi dus la un medic bun practician care să-i fi rezolvat problema, acum călătoreşte prin diferite laboratoare şi face teancuri de analize pe care nimeni nu mai are timp să le citească pentru că ar trebui să-l mai şi consulte un medic.

Reforma ar trebui să pornească din domeniul medical, dar toţi sunt pervertiţi de sistemul în care trăiesc pe fondul unei remunerări jignitoare şi nedemne. Din păcate, apostolatul medical a devenit o raritate. Asta este situaţia în care se află medicina la noi, (in)justiţia fiind buba cea mai gravă a societăţii.

SURSA: http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Sanatatea-a-devenit-o-mare-afacere.html

 

Posted in: Uncategorized