Vitamina D şi Imunomodularea

Posted on February 28, 2012

0


 

Vitamina D intervine in imunitatea innascuta si capatata, prin intermediul receptorilor VDR, care sunt factori de transcriptie nucleari. Acestia sunt prezenti in nucleii majoritatii celulelor imune, cum ar fi monocitele, macrofagele activate, celulele dendritice, celulele NK (natural killer), limfocitele T si B. In consecinta, activarea receptorilor VDR declanseaza efecte antiproliferative, de stimulare a diferentierii si de imunomodulare (efecte de booster imunitar si imunosupresive). De exemplu, actionarea receptorilor VDR din limfocitele T determina supresia activarii acestora si inductia celulelor T supresoare, ca si efecte pe modelele de secretie a citokinelor. Liganzii VDR afecteaza si maturarea, diferentierea si migrarea celulelor dendritice(CD) si inhiba activarea CD-dependenta a limfocitelor T, efectul global fiind unul de imunodepresie.

VDR sunt implicati si in proliferarea si diferentierea celulara si sunt prezenti in diferitele serii leucocitare, inclusiv in monocite si in limfocitele T si B. 

In ce priveste diabetul, mecansimele sunt inca in investigatie. Rezistenta la insulina si malfunctia celulelor beta pancreatice au fost deja legate de carenta de vitamina D. Este clar ca vitamina D intervine in reglarea functiilor celulelor beta, mai ales ca aceste celule au VDR, iar in absenta experimentala a receptorilor, capacitatea de secretie insulinica este modificata. Mai mult, studii recente sugereaza ca suplimentarea cu vitamina D la copii, reduce si riscul de diabet de tip 1, iar cresterea aportului de vitamina D in timpul sarcinii reduce riscul de aparitie a autoanticorpilor anticelula beta la produsul de conceptie. Intr-un studiu finlandez, copiii cu deficit de vitamina D au prezentat o crestere a riscului de a face diabet de 200% . (Dr. Corina Z.)

 

Vitamina D este un hormon steroid imunomodulator, afectează în mod direct celulele dendritice, monocite, macrofage, celule B, şi funcţiile celulelor T . (fig. 1).


Figura 1.  Macrofagele şi celulele dendritice au  receptori de vitamina D (VDR). Vitamina D, de asemenea, induce proliferarea monocitelor şi expresia de interleukina-1 (IL-1) şi cathelicidin, contribuind astfel la raspunsuri imune innascute la unele bacterii. In celulele T, vitamina D  scade producţia de IL-2, IL-17  şi interferon-γ (IFNγ) şi atenuează activitatea citotoxică şi proliferarea de CD4 + si CD8 + celule T. În cele din urmă, vitamina D  are rol în de proliferarea celulelor B, în diferentierea celulelor şi producţia de imunoglobuline.

Receptorii specifici VDR (ai vitaminei D) şi enzime de vitamina D metabolizate sunt exprimate de mai multe celule ale sistemului imunitar. De exemplu, celulele Th1 si Th2 sunt tinte directe ale  vitaminei D forma activa, 1,25-dihidroxivitamină D3, altfel cunoscut sub numele de calcitriol. Într-adevăr, activarea de CD4 + T  creste de cinci ori in celulele cu receptori VDR , care permit calcitriolului  să reglementeze cel puţin 102  gene identificate.

Acest efect de reglementare are un impact asupra nivelului de circulaţie chemokines şi citokine. Celulele Th1 secreta interferon gamma (IFNγ), interleukina (IL) -2, IL-12, şi factor de necroza alfa (TNF), toate care măresc apărarea mediată celular impotriva agentilor patogeni intracelulari. Celulele Th2 exprima IL-4, IL-5, şi IL-13, care propaga în continuare răspunsul Th2. Aceste citokine Th2-derivate moduleaza raspunsul imun împotriva paraziţilor şi sunt, de asemenea, asociate cu regulamentul de atopie si astm.  Vitamina D are un efect puternic de supresie asupra expresiei de IL-2 şi IFNγ într-un mecanism de VDR-reglementată .

Suprimarea  producţiei de IL-2 , la rândul său, inhiba proliferarea celulelor T – într-adevăr, adăugarea de IL-2 exogene  pot salva  celulele T de la efectele antiproliferative ale  vitaminei D.

Evaluarea subpopulatiilor de T-limfocite demonstrează că vitamina D blochează inducerea de citokine Th1, în special IFNγ, sporind în acelaşi timp răspunsurile Th2, prin consolidarea  productiei de IL-4   in ansamblu.  Acest efect de supresie privind imunitatea umorala este facilitată prin efectul vitaminei D3 pe APC.  În TAB-uri, calcitriolul inhiba productia de IL-12, un citokine care îmbunătăţeşte în mod normal, răspunsul Th1. De fapt, vitamina D acţionează ca un fiziologic “frână”, privind imunitatea umorala.

În mod similar, sistemul imun innascut poate fi, de asemenea, inhibat de vitamina D. Aici, vitamina D inhiba diferenţierea, maturarea şi imuno-stimularea capacităţii celulelor dendritice creand o scadere a moleculelor MHC de clasa II.  Celulele dendritice au funcţii importante în menţinerea imunităţii, atât de protecţie cat şi de auto-toleranţă. Celulele dendritice imature promoveaza T-celule de toleranţă, în timp ce celulele dendritice mature activeaza celulele T naive. Nivelurile fiziologice de vitamina D inhiba maturarea celulelor dendritice şi menţin un fenotip imatur şi tolerogenic cu inhibarea  activarii de markeri, cum ar fi MHC clasa II, CD40, CD80, CD86 şi suprareglarea moleculelor  de inhibare. Vitamina D suprimă concomitent IL-12 şi îmbunătăţeşte producţia de IL-10   în aceste  celule dendritice.

Răspunsul net este o scădere în Th1 răspunsuri şi proliferarea de celule T de reglementare, care acţionează ca un nou “control” în răspunsul imun. Răspunsul imun este înclinat spre un răspuns Th2 cu o suprimare semnificativa a răspunsului Th1.    Interesant, vitamina D a fost de asemenea dovedit a avea un efect stimulator asupra monocitelor  in vitro, sugerează un rol complex în hemostaza sistemului imunitar, mai degrabă decât un efect pur supresiv asupra sistemului imunitar.

Sursa:

http://www.reboundhealth.com/cms/images/pdf/MedicalAbstract2/vitamin%20d%20and%20chronic%20rhinitis%20id%2019438.pdf

 

 

Posted in: vitamina D