Medicina si nutritia ortomoleculara

Posted on February 6, 2012

0


Rezumat
In momentul de fata, se bucura de tot mai multa incredere in randul pacientilor o categorie de specialitati medicale denumite in mod colectiv „medicina alternativa”. Un capitol nou al medicinei alternative este medicina ortomoleculara. Termenul „ortomolecular” s-a format prin alipirea cuvantului grecesc „orthos”, care inseamna „corect”, la „molecula”. Astfel, traducerea ad literam este „corectitudine moleculara”.

Abstract
In our days, the “alternative medicine” earns more trust among patients. The new chapter of alternative medicine is “ortomolecular medicine”. The term “ortomolecular” was formed by joining the Greek word “orthos”, meaning “fair” and “molecule”. Literally, “orthomolecular” means “molecular fairness”.

Medicina a fost unul dintre domeniile stiintei care s-a bucurat de un avantaj extraordinar in ultima suta de ani. Cercetarea si progresele medicale au permis invingerea sau tinerea sub control a unor maladii care au amenintat omenirea inca din cele mai vechi timpuri (bolile infecto-contagioase). De asemenea, au scos la lumina explicatii detaliate ale unor mecanisme fiziopatologice complicate si au permis prelungirea duratei si a calitatii vietii la seniori, dincolo de cele mai optimiste sperante. Este, evident, loc pentru mai bine. In momentul de fata se bucura de tot mai multa incredere in randul pacientilor o categorie de specialitati medicale denumite in mod colectiv „medicina alternativa”. Medicina alternativa foloseste tehnici care „nu apartin limitelor medicinei traditionale” (Bratman, 1997), tehnici cu radacini mai degraba istorice si culturale decat stiintifice.

Desi medicina ortomoleculara este o entitate recenta, inca de la inceputul secolului XX, unii medici au pornit de la premisa ca vitaminele pot trata boli. Ei prescriau megadoze vitaminice (Menolascino et. al, 1988), menite sa rezolve diverse afectiuni, insa fara ca rezultatele sa fie cele asteptate. Nutritie ortomoleculara (dar nu sub acest nume) au practicat Max Gerson (care a pus la punct o dieta cu efecte curative, considerata in prezent daunatoare) si fratii Shute, care tratau bolile cardiovasculare cu vitamina E. Unele concepte cu care se lucreaza in prezent in „ortomolecularism”, cum ar fi diferentele biochimice dintre indivizi (Williams, 1998) sau erorile genetice ale metabolismului (Magner, 2005) au fost dezvoltate inca din prima parte a secolului XX. In 1948, W. McCormick a atribuit deficientelor de vitamina C un rol central in multe afectiuni si a administrat megadoze pacientilor sai, similar cu Frederick Klenner care, in anii ’50, o recomanda pentru numeroase boli, inclusiv pentru poliomielita. Un alt savant, Irving Stone, a descris o asa-zisa afectiune genetica, „hipoascorbinemia”, comuna tuturor vietuitoarelor care, ca si omul, nu isi pot sintetiza propria vitamina C. Evident, era vorba de o exagerare si de o utilizare incorecta a termenului, care descrie cu totul altceva in prezent. Mai departe, carentele vitaminice au fost postulate si la baza unor maladii psihiatrice. Unii medici administrau in anii ’50 megadoze de niacina schizofrenicilor, ceea ce s-a dovedit, evident, inutil si chiar periculos.

Notiunea de „ortomolecula” a fost introdusa de Linus Pauling in 1968 (in revista medicala „Science”), pentru a-si explica acea convingere conform careia orice boala poate fi tratata prin administrarea moleculelor „corecte” de nutrienti in cadrul unei nutritii adecvate. Ideea-cheie a fost ca factorii genetici nu influenteaza doar caracteristicile fizice ale individului, ci intreg ansamblul sau biochimic. Procesele metabolice variaza major in functie de variabilitatea genetica, astfel incat afectiuni precum ateroscleroza, cancerul, schizofrenia sau depresia sunt asociate cu anormalitati biochimice care sunt fie agenti cauzali, fie factori de potentare.

De atunci au aparut si „doctorii de nutritie” (nutritionistii „ortomoleculari”) a caror conceptie fundamentala, de altfel acceptata si in medicina traditionala, este ca atat individul, cat si boala sunt unici. Orice medic stie ca nu exista boli, ci bolnavi, dar in cazul medicinei ortomoleculare baza bolilor o reprezinta ruperea balantei dintre trebuintele nutritionale si aportul „moleculelor corecte” de nutrienti.

Practic, malnutritiile descrise de medicina traditionala, dar considerate aici la un nivel ceva mai subtil, devin cheia tratamentului oricarei afectiuni.

Practicienii acestei forme de terapie se bazeaza pe cunostinte provenite din nutritie, biochimie, biologie celulara, fiziologie, imunologie, alergologie, endocrinologie, stomatologie, climatologie etc. De asemenea, modalitatile terapeutice in medicina ortomoleculara includ administrarea de vitamine, minerale, aminoacizi, acizi grasi esentiali, fibre, enzime, anticorpi, antigeni, terapia celulara, terapia chelationala, dializa, plasmafereza, hidroterapia, terapia termala, fototerapia si electroterapia (inclusiv terapia electroconvulsiva), terapia cu aer ionizat, terapia cu lumina solara, acupunctura, masajul, exercitiile fizice, biofeedback-ul, hipnoterapia si alte tipuri de psihotratament (Kunin, 2010).

Medicii ortoterapeuti sustin ca specialitatea se bazeaza pe cele mai noi descoperiri ale stiintei din biochimie, biofizica, psihofiziologie si ecologie. Nu se folosesc medicamente traditionale, pentru ca acestea sunt considerate limitate ca actiune si toxice. Se crede ca mijloacele medicinei ortomoleculare ofera beneficii mai mari pentru pacienti, in lipsa oricaror efecte adverse.
Desi, ca si medicii traditionali, respecta principiul hipocratic „Primum non nocere” („La inceput nu dauna”), medicii „ortomoleculari” incearca adaugarea unor valori si credinte aditionale. De exemplu, pentru practica ortomoleculara, imperativul de baza este „sa punem nutritia in prim-plan”.
Cele 7 reguli cardinale sunt:


1. Nutritia este pe primul loc in diagnostic si tratament.

2. Mediamentele se folosesc numai in circumstante bine delimitate si intotdeauna cu mare atentie la eventualele pericole si efecte adverse.

3. Poluarea mediului si modificarea alimentelor sunt o problema a vietii moderne si o prioritate medicala.

4. Diferentele biochimice intre indivizi sunt regula, de aceea dozele zilnice recomandate reprezinta valori lipsite de orice semnificatie.

5. Testele sangvine nu reflecta corect nivelul tisular de nutrienti.

6. Diagnosticul nutritional este cel mai bun, deoarece afectiunile provocate de lipsa sau excesul nutrientilor raspund la tratament rapid si sunt curabile.

7. Speranta este aliatul de baza al medicului si un drept absolut al pacientului.

Dr. Corina-Aurelia Zugravu, Lector universitar, UMF Bucuresti

continuare articol:  http://www.revistagalenus.ro

 

 

Posted in: Uncategorized