Comunicarea reala dintre medic si pacient

Posted on August 20, 2010

0


Comunicarea reala dintre medic si pacient

De multe ori, in clinica, ne intalnim cu situatii cand medicul si pacientul nu reusesc sa ajunga la “un limbaj” comun. Atunci se poate strecura neincredera in sufletul pacientului si senzatia de neputinta in sufletul medicului. Procesul terapeutic este cel care va avea de suferit si, implicit, pacientul.

Sa incercam sa urmarim, pe parcursul mai multor “episoade”, cum se poate construi un dialog, o comunicare eficienta, astfel incat pacientul sa se simta respectat si corect tratat si diagnosticat iar medicul sa aiba sentimentul de “treaba” bine-facuta, sa aiba satisfactii profesionale.

Pacientul se adreseaza medicului cu anumite cereri sau plangeri. In acel moment intre cei doi se stabileste o relatie terapeutica. Aceasta relatie se doreste a fi bazata pe incredere si respect reciproce. Atunci cand aceste valori nu sunt pretuite, relatia terapeutica poate fi sursa de frustrari pentru interlocutori si de blocaje in comunicare.

In general, medicul si pacientul se afla intr-o pozitie asimetrica si inegala. Pacientul se prezinta la medic pentru a-I expune suferinta sa, asteptand ca acesta sa i-o indeparteze. Numai ca, uneori, sub simptomul descris de pacient se ascunde o dorinta latenta, in asteptare, “amortita”, de care nici pacientul nu este constient cu adevarat. Ar fi de dorit ca medicul sau psihologul sa ajunga dincolo de simptom, la aceste dorinte latente. Ajungand la ele, relatia medic-pacient va fi mult mai valoroasa si raspunsul la tratament al pacientului va fi mai de calitate, mai de durata.

Pacientul are asteptarile lui fata de medic. Aceste asteptari sunt in functie de personalitatea sa, de istoricul sau, de perioada de viata pe care o traverseaza, dar, mai ales, de reprezentarea pe care pacientul o are despre boala si cauzele ei(despre cum si-o imagineaza el in functie de cultura, de cunostintele sale).

Daca este o situatie urgenta, acuta, pacientul asteapta de la medic putere de decizie si competenta, pentru indepartarea suferintei prin diagnosticare si tratare rapida, eficienta si corecta. Pacientul este aici in relatie de “supusenie” fata de medic, asa cum un copil se afla fata de parintele sau. Acest rol, in care pacientul se pune uneori cu buna-stiinta, ii aduce sentimente sporite de siguranta si securitate, de care are nevoie in acele situatii urgente. Astfel, medicul este imputernicit de catre pacient, acesta din urma trecand in pozitie de subordonare acceptata.

Acelasi bolnav, in situatia de boala cronica (diabet, hipertensiune arteriala, etc) va avea alte nevoi. In bolile cronice, relatia medic-pacient evolueaza, se sedimenteaza in timp. Ea necesita implicarea, cooperarea pe timp indelungat a bolnavului si apare ca o relatie contractuala: fiecare cu angajamentele sale, obiectivele fiind comune. Se incearca mentinerea unei autonomii a pacientului, dar cu respectarea responsabilitatilor ce revin fiecaruia prin rolurile ce si le-au asumat. In aceasta relatie pacientul este in rol de adult fata de medic: el se va consulta cu medicul, se va implica cu buna stiinta in procesul terapeutic.

Consider, data fiind si experienta mea intr-o clinica de oncologie, ca este bine ca medicul si pacientul sa reflecteze la aceste idei. Astfel, vor intelege mai usor mentalitatile, frustrarile fiecaruia (venite din nesatisfacerea sau satisfacerea partiala a nevoilor lor), relatia terapeutica dintre ei putandu-se pastra la cote inalte de toleranta, facilitand procesul terapeutic, ameliorarea sau vindecarea, acolo unde este posibil, a bolilor diagnosticate.(va urma)

Psiholog clinician

Pascu Nicoleta, master in ,,Familie si Societate”

http://www.aril.ro

Tagged:
Posted in: Uncategorized