Comunicarea medic-pacient

Posted on August 20, 2010

0


Comunicarea se invata si poate avea un rol foarte important in intelegerea suferintei pacientului, in stabilirea corecta a diagnosticului si a tratamentului si, bineinteles, in vindecarea lui.

Despre comunicare am putea spune ca e un lucru natural, simplu, care vine de la sine si pentru care nu ai nevoie de vreun training special. Si totusi, pentru cei mai multi medici nu e asa. Concentrati pe munca lor, atenti sa nu le scape ceva, stresati de pacientii nerabdatori de la usa cabinetului, medicii uita adesea sa mai vorbeasca, sa mai asculte si altceva decat raspunsurile la intrebarile despre simptome sau tratament.

Prima consultatie

Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este strans legata de abilitatea de a pune intrebari pacientului si de a crea o relatie cu el. Studiile arata ca intre 60 si 80% din informatiile necesare stabilirii diagnosticului primar sunt obtinute in timpul interviului cu pacientul. La randul sau, pacientul trebuie sa primeasca informatii pentru a putea fi capabil sa ia o decizie.

*   Rolul comunicarii:

schimbul de informatii;

decizii reciproc acceptate;

dezvoltarea intelegerii;

construirea increderii.

*  Obligatiile doctorului:

concentrarea intregii atentii asupra pacientului;

crearea unui mediu care sa protejeze demnitatea bolnavului;

confidentialitatea (nedezvaluirea catre alte persoane a informatiilor intime legate de pacient);

preocuparea permanenta pentru starea de bine a pacientului;

respectarea rolului pe care il are pacientul sau familia acestuia.

*  Obligatiile pacientului:

stabilirea unei liste de intrebari pe care vrea sa le adreseze medicului;

la nevoie, desemnarea unui membru al familiei sau alta persoana de incredere care sa-l reprezinte in discutiile cu medicul;

dialogul deschis cu medicul;

prezentarea cat mai obiectiva a simptomelor pe care le are.

Cand toate acestea nu se respecta, relatia medic-pacient este deficitara, iar consecintele pot fi : frustrarea, furia, acuzele, cresterea numarului de radiografii, analize, teste, vizite la medici diferiti. Si nu doar pacientul poate trai sentimente de frustrare sau furie, ci si medicul, care nu reuseste sa obtina implicarea bolnavului si ameliorarea sau vindecarea lui.

Tratamentul pe Internet

Comunicarea medic-pacient nu trebuie sa se reduca doar la vizitele clasice. Poate include schimburi de e-mail-uri, convorbiri telefonice, recomandari ale unor site-uri de pe Internet, intalniri de grup pentru bolnavii ce sufera de aceiasi maladie sau alt fel de grupuri de suport etc. Medicii pot oferi materiale educative: brosuri, materiale redactate de ei, reviste, casete video, CD-uri, carti.

Pana de curand, in cadrul consultatiilor, medicul era singurul responsabil de detinerea informatiilor stiintifi ce. Acum, prin usurinta cu care se pot obtine astfel de informatii, pacientii pot avea un rol activ in luarea deciziilor.

Desigur exista o preocupare fata de corectitudinea informatiilor medicale raspandite prin Internet. Aici insa, medicul poate fi de ajutor recomandandu-i pacientului site-uri al caror continut l-au verificat ei insisi.

In cazul unor astfel de site-uri sursa trebuie sa fie sigura si sa fie cunoscut grupul tinta carora se adreseaza. De exemplu, pot fi informatii furnizate de companii farmaceutice, iar prezentarea facuta sa recomande utilizarea imediata a unui anume medicament.

Totodata, in privinta unor boli foarte grave exista site-uri care pot ingrozi pacientul sau, dimpotriva, ii pot da sperante false.

In SUA doar 5% dintre cei care se informeaza prin intermediul Internetului au recomandaridate in acest sens de catre medici. O solutie ar putea fi ca medicii sa-si faca propriile site-uri. Journal of Medical Internet Research al College of Medicine, University of Illinois, Chicago, USA, a prezentat un sondaj realizat in randul a 700 de medici pediatri. Procentul celor care aveau site-uri proprii crescuse de la 24% in 1999 la 46% in 2000. Ca alternative de informare folosite de alti medici erau revistele de specialitate si organizatiile profesionale.

Si totusi, dintr-un studiu realizat de American Medical Association pe 1.084 de medici a reiesit ca doar 11% considerau ca Internetul poate fi folositor in educarea pacientilor.Chiar daca exista teama ca Internetul altereaza relatia medic-pacient, multi bolnavi ajungand sa se trateze singuri, in cazul in care medicii ii ajuta sa-si obtina informatiile, relatia poate sa fie chiar mai buna decat una clasica.

Comunicarea diagnosticului

Dezvaluirea diagnosticului catre pacient, mai ales cand este vorba de o maladie incurabila, este unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicarii intre medic si bolnav. Multi cred inca faptul ca aflarea unui diagnostic sumbru il deprima ireversibil pe pacient, il face sa renunte la a mai lupta cu boala, il determina chiar sa recurga la gesturi finale. Desigur, toate aceste riscuri sunt posibile. Ele pot fi insa sensibil atenuate si chiar evitate prin abilitatea medicului.

Se considera ca pacientul are dreptul de a sti diagnosticul daca doreste. Iar in cele mai multe cazuri doreste. Un studiu realizat in Romania in 1990 (Popovici – Marsu C) arata ca 95% dintre cei intervievati doreau sa stie. De aici incolo este important cum anume i se comunica diagnosticul. Medicii prefera sa comunice cu familia si sa stabileasca impreuna cu membrii acesteia conduita viitoare fara sa-l consulte pe bolnav, ca si cum acesta n-ar fi implicat. Desigur, uneori rudele sunt cele care afirma ca bolnavul nu trebuie sau nu vrea sa stie. O atitudine corecta din partea medicului presupune intrebarea directa a pacientului daca doreste sau nu sa stie.

Inainte de a comunica diagnosticul, e bine ca medicul sa stie cat mai multe despre pacientul sau, despre viata lui, valorile sale, abilitatile si puterile lui. Astfel, prezentarea diagnosticului se poate face intr-un mod incurajator, subliniind ce ar putea face pacientul pentru a-si ameliora starea.

Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre diagnostic cu cat prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar. Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca o strategie de comunicare.

Lipsa de informatii creeaza confuzie

Scopul unui pacient care se prezinta la medic este de a afla mai multe despre suferinta sa, despre cauze, consecinte, tratament, alternative etc. In momentul in care pacientul nu primeste informatiile dorite poate avea reactii diferite. Poate fi nemultumit si atunci apeleaza la alt medic. Exista o categorie de pacienti care fac “shopping” de doctori, aduna numeroase investigatii, au un dosar substantial de analize si recomandari de tratamente. Nu vorbim acum despre astfel de pacienti cunoscuti in anii din urma ca ipohondri. Totusi, si alti oameni nemultumiti de vizita la medic pot incepe un “shopping” in cautarea unui doctor care sa le vorbeasca pe intelesul lor si sa le explice de ce trebuie sa faca anumite lucruri.

Ambiguitatea unei discutii cu medicul poate speria foarte tare un pacient. Acesta crede ca e ceva grav, poate incurabil, si ca medicul ii ascunde asta. Iar in continuare poate incepe sa caute dovezi care sa-i sustina ipoteza. Isi va interpreta fiecare simptom, fiecare stare, se va documenta si va ajunge sa se diagnosticheze singur. Acest lucru poate fi extrem de periculos.

Un alt pacient ar putea crede ca daca medicul nu a fost ferm, nu i-a interzis clar anumite obiceiuri sau nu l-a trimis la spital inseamna ca nu are nimic grav si ca probabil i-a prescris o reteta ca sa nu plece cu mana goala de la el.

Astfel, constient sau nu, fiecare pacient are o reactie fata de lipsa de comunicare a medicului si cauta explicatii cu orice pret. Si bine inteles le gaseste.

Doar 40 de secunde

Medici ai Departamentului de Management si Politica Sanitara a Universitatii pentru Sanatate Publica si Igiena din Baltimore au realizat un studiu pornind de la urmatoarea intrebare: “Pot 40 de secunde de compasiune sa reduca teama pacientului?”. Studiul a fost realizat pe 123 de femei care au supravietuit cancerului la san si alte 87 femei care nu au fost atinse de aceasta maladie. Ele au avut ocazia de a viziona o caseta in care un medic isi exprima compasiunea in fata pacientului sau. Un alt grup de femei (de control) a urmarit o consultatie standard. Femeile care au vazut caseta in care medicul isi expima compasiunea au spus despre el ca este cald, mult mai atent, sensibil, empatic. Nu acelasi lucru l-au sustinut femeile care au vazut cealalta caseta. In cazul primelor, anxietatea (teama) a fost sensibil redusa dupa vizionarea casetei, spre deosebire de femeile din grupul de control. De asemenea, primele au afirmat ca medicul voia clar ce era mai bine pentru pacient, il incuraja sa puna intrebari si il implica in luarea deciziilor.

Studiu de caz

Caz tratat de psihoterapeutul american James W. Croake

Pacienta, o femeie de 36 de ani, casatorita, avand o fata de 19 ani, una de 16 si un baiat de 11 ani. Dupa nasterea fetelor, femeia si sotul ei au decis ca e mai bine ca ea sa stea acasa pana cand copiii ajung macar in clasele primare.

Departamentul de medicina de familie trata aceasta femeie de infectie la plamani. Diagnosticul exact a fost de forma usoara de astm, cu tuse neproductiva, cu complicatii date probabil de o ciuperca neidentificata din plamani. Pacienta a suportat proceduri de diagnostic extinse, numeroase spitalizarii, consultatii din partea pneumologilor, altor specialisti si o diversa medicatie. Era sub tratament de peste 2 ani. Toate aceste proceduri i-au fost administrate intr-un spital specializat in boli pulmonare. Insa in ciuda tratamentului boala de plamani a pacientei persista. La acest moment am fost chemat ca si consultant deoarece medicul de familie credea ca exista posibilitatea unei baze psihogene a problemei. Nu este neobisnuit ca un psiholog sau un psihiatru sa fie implicat abia dupa ce toti ceilalti au esuat.

In timpul interviului, psihoterapeutul a descoperit ca pacienta folosea inconstient aceasta suferinta pentru a evita reluarea serviciului. O discutie deschisa pe acest subiect in cadrul careia si sotul a confirmat ca apreciaza munca ei de acasa si ca ar dori sa continue asa a facut-o pe femeie sa simta mai bine. Plamanii pacientei s-au curatat substantial in timpul urmatoarei saptamani, iar ciuperca misterioasa ce o chinuise timp de doi ani, nu a mai fost prezenta.

Anda PACURAR

Psihoterapeut formator

Membru al Asociatiei pentru Psihologie si Psihoterapie Adleriana

http://www.pharma-business.ro

Tagged:
Posted in: Uncategorized