Priorităţile pe 2010 ale Ministerului Sănătăţii, pe fondul unui buget diminuat

Posted on May 31, 2010

0


Ministerul Sănătăţii are planuri mari pentru 2010, chiar dacă bugetul alocat domeniului sanitar este unul specific unui an de criză. Descentralizarea, identificarea unor surse suplimentare de finanţare a sistemului, informatizarea, reforma structurală a sistemului medical cu punctul de plecare medicina primară, sunt doar câteva dintre punctele de pe agenda Ministerului Sănătăţii.

Bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul acesta este de 4 191,6 milioane lei, aproximativ la nivelul anului 2009 atunci când pentru Sănătate au fost alocate 4 044,6 milioane lei.

“Vom avea dificultăţi în susţinerea programelor de sănătate, a programelor de investiţii în infrastructură şi în aparatură medicală. De asemenea, vor fi probleme în asigurarea necesarului de medicamente şi material sanitar în unităţile de primiri urgenţe. Totuşi, am speranţa că vom putea corela finanţarea cu nevoile sistemului sanitar, dar trebuie să şi eficientizăm folosirea resurselor financiare în sistem”, a declarat Attila Cseke, ministrul Sănătăţii.

Descentralizarea spitalelor este unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii pentru 2010, termenul limită al transferului unităţilor sanitare publice la administraţia locală modificânduse de la 1 ianuarie 2010 la 1 iulie 2010.

Un alt obiectiv al Ministerului Sănătăţii, pentru 2010, este introducerea cardului naţional de sănătate, pentru reducerea birocraţiei în sistem. “Cu ajutorul cardului naţional de sănătate, asiguratul poate verifica în orice clipă dacă i s-a plătit asigurare de către angajator. Cardul naţional de sănătate va conţine de asemenea, toate datele privind dovada calităţii de asigurat, dar şi istoricul bolilor şi al tratamentelor”, a explicat ministrul Sănătăţii.

În anul 2010 se va regândi plata medicilor de familie per capita, adică în funcţie de numărul pacienţilor înscrişi pe liste. Astfel, medicul de familie va fi plătit în funcţie de serviciul medical prestat pacientului.

De asemenea, în anul 2010 se doreşte înfiinţarea unui call center la care cetăţenii să poată apela, spunându-şi simptomele şi fiind astfel redirijaţi către un medic specialist care le poate rezolva problemele.

Pentru deblocarea situaţiei financiare din sistemul sanitar, Ministerul Sănătăţii va implementa mecanismul financiar de tip clawback, un sistem prin care producătorii de medicamente, care desfac produse pe piaţa românească, vor contribui la finanţarea sistemului public de sănătate cu 5 la sută până la 11 la sută din veniturile realizate în urma vânzării produselor.

http://www.sanatateatv.ro

Posted in: Uncategorized