Implicatiile adiponectinei

Posted on April 20, 2010

0


Implicatiile adiponectinei

Tesutul adipos alb, joaca un rol activ in inflamatie si imunitate, secretand o categorie de chemokine numite adipokine printre care se numara adiponectina, precum si citokine ca IL6. Adipokinele joaca un rol esential in inflamatia subclinica, in rezistenta la insulina si obezitate. Adiponectina, una dintre cele mai abundente proteine plasmatice, este produsul genei ADIPOQ situata pe bratul scurt al cromozomului 3. Adiponectina are rol antiaterogenic actionand pe celula endoteliala si pe macrofage si efecte sensibilizante la insulina mai ales in ficat si muschi, fiind numita si „grasime buna” (2).
La pacientii obezi nivelele de adiponectina sunt in general reduse. Excesul de tesut adipos este responsabil de sinteza in exces de factori proinflamatori care ar suprima gena adiponectinei perpetuandu-se astfel un status de microinflamatie (3). Nivele scazute de adiponectina sunt asociate cu cu scaderea tolerantei la glucoza, riscul de aparitie a diabetului, sindromului metabolic, obezitatii si nivele scazute de HDL (4). La aceasta populatie cu exces de tesut grasos, hipoadiponectinemia este corelata cu riscul cardiovascular ridicat (5) si mai ales boala coronariana (6,7). Nivelele de adiponectina sunt influentate de modificari ale stilului de viata, dieta si exercitiu fizic, in paralel cu reducerea cantitatii de tesut adipos (8,9).

Nivele plasmatice mai mari de adiponectina au fost asociate cu progresia mai lenta a insuficientei renale la pacienti nediabetici (22) si cu un risc mai mic de prevalenta a nefropatiei la pacienti diabetici de tip 2 (23).

Deosebit de interesant este aspectul studiului genetic al adiponectinei. A fost pusa in evidenta dependenta nivelului plasmatic de adiponectina de anumite variante genetice ale genei ADIPOQ din diverse grupuri etnice. Ulterior s-a demonstrat implicarea polimorfismului ADIPOQ, posibil datorita nivelelor scazute de adiponectina in aparitia obezitatii, rezistentei la insulina(25), diabetului de tip doi (26) si riscului cardiovascular asociat acestora(27). De data foarte recenta, intr-un studiu pe 3665 de pacienti diabetici de tip 1 polimorfismele genice ale genei ADIPOQ s-au dovedit cel mai important factor de risc pentru nefropatia diabetica (28). Desi trebuie interpretat prin prisma diferentelor intre dinamica adiponectinei la diabetul de tip 1 fata de cel de tip 2, acest rezultat deschide perspective de cercetare in diabetul de tip 2, pentru care nu exista un astfel de studiu omogen.

http://implicatiile-adiponectinei.netlogiq.com/Informatii-generale.html

Scǎderea postprandialǎ a adiponectinei la pacienţii cu diabet zaharat tip 2

Un efect contracarat de benfotiaminǎ şi de metoda de pregǎtire a alimentelor

Adiponectina regleazǎ sensilibilitatea la insulinǎ, reduce expresia moleculelor de adeziune edotelialǎ şi are efecte antiinflamatorii. Nivelele reduse ale adiponectinei se asociazǎ cu obezitatea şi DZ de tip 2, favorizeazǎ insulino-rezistenţa şi bolile cardio-vasculare. Datele privind secreţia postprandialǎ de adiponectinǎ în diferite populaţii sunt contradictorii: unele studii nu aratǎ nici un efect, altele aratǎ o scădere iar altele o creştere a concentraţiei de adiponectină.

Produşii finali de glicare (Advanced Glycation End-Products – AGE) reprezintă un grup heterogen de substanţe care rezultă din reacţia neenzimatica între glucoză pe de o parte, proteine, lipide şi acizi nucleici pe de altă parte. AGE joacǎ un rol esenţial în dezvoltarea complicaţiilor diabetului şi sunt produşi în cantităţi crescute datorită glicemiei ridicate. Dar AGE nu sunt produşi doar în organism ci o bună parte a lor provin din aport alimentar. Concentraţia de AGE în alimente este cu atât mai mare, cu cât perioada de pregătire termică este mai lungă şi temperatura este mai ridicată.

Grupa noastră de cercetare a arǎtat în studii precedente cǎ AGE proveniţi din alimente înrǎutǎţesc funcţia endotelialǎ, efect contracarat de cǎtre benfotiaminǎ. Benfotiamina, vitamina B1 liposolubilă, este un activator al enzimei transketolazǎ, o enzimă care dirijeajă glucoza înspre ciclul pentozo-fosfat şi blocheazǎ astfel mai multe mecanisme patogenetice induse de hiperglicemie, printre acestea formarea de AGE.

AGE-urile pot interacţiona cu adipocitele prin intermediul unor receptori specifici şi pot sǎ inducǎ disfuncţie celulară datoritǎ formǎrii de radicali reactivi de oxigen, mecanism probabil rǎspunzǎtor pentru scăderea in vitro a secreţiei de leptinǎ sub influenţa AGE.

Studiul nostru şi-a propus sǎ analizeze efectele unei mese bogate în AGE – HAGE (alimente pregǎtitǎ la temperaturǎ înaltǎ) în comparaţie cu o masǎ cu conţinut scǎzut de AGE – LAGE (alimente pregǎtite la temperaturǎ redusǎ) asupra concentraţiei postprandiale de adiponectinǎ. De asemenea, ipoteza noastrǎ a fost cǎ benfotiamina are un efect protectiv asupra nivelului adiponectinei serice.

Design-ul studiului: Au fost investigaţi 19 pacienţi cu DZ tip 2, de 3 ori într-o perioadǎ de 9 zile. În zilele 4 şi 6 am studiat efectele HAGE şi LAGE asupra nivelelor postprandiale ale adiponectinei într-un design cross-over, randomizat, simplu orb. Apoi în zilele 7, 8 şi 9 pacienţii au primit câte 1050 mg benfotiaminǎ (Milgamma – Woerwag, Germania) iar în ziua 9 o masǎ HAGE. Toţi pacienţii au fost investigat a-jeune cât şi la 2, 4, şi 6 ore postprandial. Cele 2 tipuri de mese au fost izocalorice, au avut ingrediente identice, singura diferenţǎ constând în temperatura şi timpul de pregǎtire (HAGE a fost pregǎtitǎ prin prǎjire sau coacere la 230° C timp de 20 minute iar LAGE prin fierbere la 100° C timp de 10 minute). Cantitatea de AGE rezultatǎ prin cele 2 metode a fost de aproape 6 ori mai mare în cazul mesei HAGE.

Rezultate: Descoperirea principalǎ a studiului nostru este cǎ o masǎ realǎ pregǎtitǎ la temperaturǎ înaltǎ (bogatǎ în AGE) reduce tranzitoriu nivelul postprandial de adiponectinǎ la pacienţi cu DZ tip 2. Acest efect nefavorabil este complet prevenit prin schimbare metodei de gǎtire sau printr-un tratament anterior cu benfotiaminǎ. Adiponectina scade semnificativ doar la 2 ore dupǎ masa HAGE şi nu suferǎ nici o modificare dupǎ LAGE. Deoarece ambele mese au avut ingrediente identice, singura diferenţǎ fiind metoda de pregǎtire, datele noastre sugereazǎ cǎ reglarea postprandialǎ a adiponectinei este influenţaţǎ nu numai de compoziţia alimentelor ci şi de metoda de pregǎtire.

Discutii: Disfuncţia adipocitarǎ apare în condiţii de stres oxidativ şi concentraţi crescute de AGE, cauzând o scǎdere a secreţiei de adipokine. Dupǎ masa HAGE am constatat o creştere semnificativǎ a stresului oxidativ şi a AGE-urilor, acestea putând fi mecanismele responsabile de scǎderea adiponectinei.

Tratamentul anterior cu benfotiaminǎ timp de 3 zile a redus stresul oxidativ pre- şi postprandial şi a anihilat scǎderea postprandialǎ de adiponectinǎ dupǎ HAGE. Am arǎtat într-un studiua anterior cǎ benfotiamina reduce stresul oxidativ, AGE şi disfuncţia endotelialǎ postprandial. Considerǎm cǎ prin mecanisme asemǎnǎtoare este redus stresul adipocitar postprandial şi este menţinutǎ secreţia de adiponectinǎ.

Adiponectina oglindeşte îndeaproape sensibilitatea la insulinǎ. Reducerea ei postprandialǎ ar putea afecta negativ acţiunea insulinei, acest lucru înrǎutǎţind glicemia postprandialǎ. Tratamentul cu benfotiaminǎ a redus semnificativ hiperglicemia postprandialǎ în ciuda nivelelor comparabile ale insulinei serice postprandiale. Aceasta sugereazǎ o îmbunǎtǎţire postprandialǎ a sensibilitǎţii la insulinǎ, descoperire în concordanţǎ cu nivelele normale de adiponectinǎ. Efectele metabolice ale tiaminei au fost deja demonstrate în anumite populaţii şi combǎtute în altele. Noi considerǎm cǎ în cazul pacienţilor cu DZ tip 2, benfotiamina exercitǎ efecte metabolice prin reducerea stresului oxidativ şi a AGE-urilor, prin scǎderea stresului adipocitar şi pǎstrarea secreţiei de adiponectinǎ.

Nu putem exclude cǎ inactivarea indusǎ termic a anumitor vitamine şi a unor factorilor antioxidanţi sau generarea altor compuşi toxici decât AGE au potenţat efectele stresului oxidativ şi a AGE-urilor. Totuşi, mesajul principal al studiul nostru rǎmâne nealterat: metoda de preparare a alimentelor influenţează reglarea postpransială a ediponectinei iar benfotiamina are efecte benefice asupra reglǎrii postprandiale a adiponectinei la pacienţi cu diabet zaharat.

Autori: Fineas Năndrean, Monica Negrean, Simona Năndrean, Alin Ştirban.

Sursa: Stirban A, Negrean M, Stratmann B, Götting C, Salomon J, Kleesiek K, Tschoepe D. Adiponectin decreases postprandially following a heat-processed meal in individuals with type 2 diabetes: an effect prevented by benfotiamine and cooking method. Diabetes Care. 2007 Oct;30(10):2514-6.

Posted in: complicatii