Opinii despre diabet – Doctorul Robert Young

Posted on October 24, 2009


Conform pozitiei actuale a stiintei medicale, diabetul de tipul I. este provocat de o reactie auto-imuna sau de un virus care ataca celulele beta producatoare de insulina ale glandei pancreatice – adevarat sau fals?

Raspunsul: fals. Celulele beta producatoare de insulina nu sunt atacati de nici un fel si nu exista NICI UN FEL de virus! Cand marim doza de zaharuri cu acizi in alimentatia noastra, marim si necesarul de insulina, totodata marim si presiunea care se exercita pe celulele beta producatoare de insulina. Acest stres ridicat provoaca imbatranirea si distrugerea timpurie a celulelor beta. Cand celulele se distrug sau incep sa se descompuna, atunci treaba leucocitelor este sa curete organismul de resturile de celule. Aceasta asa numita reactie auto-imuna inseamna ca: leucocitele curata gunoiul, adica celulele beta care se descompun datorita modului de viata si alimentatiei acidulate.

In prezent cercetatorii cred ca pentru reglarea diabetului este necesara insulina – adevarat sau fals?

Raspunsul:
Fals. In anii 50 cercetatorii au inventat aceasta expresie de „dependent de insulina” si au inteles prin aceasta ca musculatura si tesuturile adipoase au nevoie de insulina pentru a absorbi glucoza. Cand colo glucoza oricum este absorbit in celule – cu sau fara insulina. in fiecare membrana celulara sunt suficienti transportatori de glucoza care garanteaza acea absorbtie de glucoza de care are nevoie pentru respiratia celulelor – si FARA INSULINA ! Cercetarile au demonstrat ca adipocitele sunt capabile de primirea glucozei fara insulina, numai prin stimularea transportatorilor de glucoza.

Conform pozitiei actuale a stiintei medicale, obezitatea este una dintre cauzele diabetului si conduce la diabet zaharat de tipul II. – adevarat sau fals?

Raspunsul: fals. Supraponderabilitatea este rezultatul consumului in cantitati mari a carbohidratilor complecsi si zaharurilor simpli sau mai bine zis fermentatia acestor carbohidrati si zaharuri care conduc la acidificare.

Consumul carbohidratilor complecsi si proteinelor animalice va duce la ingrasare, pentru ca si acestea produc acizi care la randul lor distrug vilosii intestinali si prin aceasta pregatesc terenul ca corpul sa fie incapabil sa se hraneasca corespunzator si sa se formeze diabetul.

Organismul se apara impotriva acizilor din sistemul intestinal sau a acizilor formati in timpul procesului de metabolizare, prin depozitarea acestora in tesuturile adipoase. Astfel surplusul de greutate nu inseamna altceva decat ca in organism sunt prezenti acizii metabolici in cantitati prea mari si corpul incearca sa se protejeze impotriva acestora prin separarea lor.

In prezent cercetatorii cred ca pentru reglarea diabetului este necesara insulina – adevarat sau fals?

Raspunsul:
Fals. In anii 50 cercetatorii au inventat aceasta expresie de „dependent de insulina” si au inteles prin aceasta ca musculatura si tesuturile adipoase au nevoie de insulina pentru a absorbi glucoza. Cand colo glucoza oricum este absorbit in celule – cu sau fara insulina. in fiecare membrana celulara sunt suficienti transportatori de glucoza care garanteaza acea absorbtie de glucoza de care are nevoie pentru respiratia celulelor – si FARA INSULINA ! Cercetarile au demonstrat ca adipocitele sunt capabile de primirea glucozei fara insulina, numai prin stimularea transportatorilor de glucoza.

Conform pozitiei actuale a stiintei medicale, stresul psihic sau fizic (miscari solicitante ale corpului) pot initia cresteri la nivelul insulinei sau pot elibera hormoni de adrenalina in organism care cauzeaza o scadere rapida a nivelului de glicemie – adevarat sau fals ?

Raspunsul: Fals. Indiferent de efectul de stres, in faza de recuperare, crestere nivelul de zahar in sange si nu scade. Cresterea nivelului de zahar in sange, este datorita faptului ca in urma efortului fizic excesiv si / sau stresului emotional, anumite celule se descompun si astfel elibereaza continutul de zahar. Eu acest lucru o numesc efectul banana. Fiecare dintre noi stim ca banana cu cat este mai coapta cu atat este mai dulce. Cauza este simpla, celulele care formeaza banana se descompun in urma procesului de coacere si elibereaza continutul de zahar. Din acest motiv se formeaza acele pete inchise la culoare pe banana si prin urmare se maronizeaza (este rezultatul ca se putrezesc, adica se transforma in acid). Cum la efortul fizic sau presiunea emotionala celule umane incepe sa se descompuna si elibereaza continutul lor de zahar, celulele beta producatoare de insulina intra in functiune si elibereaza insulina ca nivelul glucozei in organism sa revina in fagasul normal. Daca cineva este constant expus la stres fizic sau emotional, atunci aceasta duce la un nivel mare de insulina, rezistenta la insulina sau la sindrom metabolic, dupa care la aceasta se va putea dezvolta diabetul zaharat sau chiar cancerul pancreatic. Efectul dublu al insulinei si adrenalinei este un factor important asupra insulinei, atunci cand dorim sa intelegem diabetul zaharat de tipul I si II. Hiperinsulinemia (nivel prea mare de insulina) este o reactie dubla a glucozei date pe hormonul de adrenalina – prima data nivel scazut de glucoza dupa care deodata nivel ridicat si rezistenta la insulina. Deci perceptia emotionale si senzoriala, afecteaza organismul de sensibilitate la insulina sau rezistenta la insulina. Sistemul limbic, dar mai ales hipocampul (creierul anterior) – care este raspunzator pentru memorie, senzatia de siguranta, instinctul de supravietuire, pofta si senzatia de foame sau pentru invatare – este plin cu receptoare de insulina si aceasta este organul principal al controlului nivelului de glucoza si insulina.

Conform pozitiei actuale a stiintei medicale, metoda terapeutica obisnuita a rezistentei la insulina sau a diabetului zaharat de tipul II. este injectia cu insulina – adevarat sau fals?

Raspuns: Fals! Diabetul zaharat de tipul I si II. este simptomul acidificarii care apare in urma stresului fizic sau emotional si care provocand tulburari de echilibru in sistemul limbic impiedica procesul reglarii insulinei. Celulele beta producatoare de insulina din pancreas ori elibereaza prea putina insulina, cum se intampla in cazul diabetului zaharat de tipul I – sau ocazional in cazul tipului II. avansat – sau receptorii de insulina isi pierd sensibilitatea si in urma acesteia nivelul insulinei si a glucozei vor creste in sange.

Pentru a compensa rezistenta la insulina, pancreasul va produce si elibera in sange mai multa insulina si incearca sa atinga aceasta eliberare prin inundarea receptorilor de insulina. Pe cand aceasta strategie poate ajuta intr-o oarecare masura la scaderea nivelului de glucoza in sange, dar va supraincarca organismul de insulina care pe termen lung va agrava rezistenta la insulina si diabetul zaharat.

Sensibilitatea la insulina (care inseamna utilizarea eficienta a insulina) si rezistenta la insulina (care inseamna utilizarea ineficienta a insulinei) reprezinta un fel de dualitate dinamica, cu care toti trebuie sa ne confruntam de-a lungul vietii. Viata noastra sanatoasa si lunga, depinde intr-o mare masura de cat de bine se poate lupta cu stresul fizic si emotional, cu pastrarea echilibrului alcalin – acidulat si cu reglarea eliberarii hormonilor (in special a insulinei).

Din punctul de vedere a pastrarii sanatatii, asigurarii vietii indelungate si intoarcerea proceselor legate de imbatranire, consider importanti doi factori: nivelul pH -ului si insulinei in sange.

trebuie imediat sa actionam si sa ne lasam de alimentele bogate in carbohidrati, ca de ex. cartofii, cerealele, fructele dulci, legumele dulci si sucurile de fructe. Bine inteles zaharul si carbohidratii rafinati trebuie exclusi in totalitate din meniu pentru a pastra echilibrul pH -ului si nivelul insulinei.

Alimentele care pot ajuta la remedierea nivelului de glucoza si echilibrului de acid-baza, legumele verzi, bauturile verzi si acele grasimi benefice cum ar fi uleiul de masline presat la rece, uleiul de samanta de in, uleiul de limba mielului, uleiul de primula etc., precum acele proteine vegetale de calitate pe care le gasim in semintele germinate si in leguminoase, ex. germen de grau, de orz si de soia.