Fitoterapeutice Hipoglicemiante

Posted on August 17, 2009


 


 Existenta unui numar mare de bolnavi cu diabet zaharat non-insulinodependent (DZ II) la nivel mondial si national, precum si depistarea de noi bolnavi prin recentul program al Ministerului Sanatatii privind controlul starii de sanatate a populatiei au impus abordarea cu mai mult interes a principiilor active hipoglicemiante in fitoterapia moderna.

 Reactiile adverse ale substantelor de sinteza utilizate in farmacoterapia clasica si faptul ca unele forme de diabet pot fi tratate prin dieta, exercitiu fizic si fitoterapie, constituie argumente favorabile orientarii cercetatorilor spre hipoglicemiantele de natura vegetala. Din reactiile adverse ale substantelor de sinteza se amintesc bolile autoimune ale antidiabeticelor biguanidinice (metformin, buformin); eruptiile cutanate, dureri epigastrice, voma, fotosensibilitate, trombopenie, leucopenie la sulfonamide, derivati de uree (glibenclamid, tolbutamid, glipizid, gliquidon, glicazid, glimepirid); dureri abdominale, diaree, flatulenta la inhibitorii α-glucozidazei (acarboza).

Diabetul zaharat este cauzat de absenta relativa sau absoluta de insulina, iar in unele cazuri se cunoaste un determinism genetic. In multe cazuri, diabetului ii sunt asociate tulburari ale metabolismului lipidic si protidic.

Nomenclatura internationala actuala foloseste ca terminologie:

 – DZ I insulinodependent, numit si diabet juvenil, determinat de diminuarea sau absenta insulinei din sange, ca urmare a distrugerii celulelor secretoare β-pancreatice;

 – DZ II non-insulinodependent, unde secretia de insulina este normala, in schimb este alterata interactiunea insulinei cu receptorul specific.

 

Clasificari si mecanisme ale antidiabeticelor

 In functie de origine, structura chimica si mecanism de actiune, medicamentele antidiabetice se clasifica in:

1) substante naturale: insulina;

2) substante de sinteza:

– Sulfoniluree – substante care cresc eliberarea insulinei din pancreas si utilizarea glucozei in tesuturi: tolbutamid, clorpropamid, glibenclamid, glipizid, gliquidon, glicazid, glimepirid;

– Biguanide – substante care cresc glicoliza anaeroba, active si in caz de pancreatectomie: metformin, buformin;

– Oze – inhibitoare ale α-glucozidazei: acarboza;

– Tiazolidine – agonisti pe receptorii nucleari PPARγ (receptori gamma activatori ai proliferarii peroxizomale): rosiglitazon, pioglitazon;

8 Alte structuri – inhibitoare ale aldoreductazei: tolrestat, epalrestat; adjuvante: repaglinid

Sulfamide antidiabetice

 Mecanismele de actiune hipoglicemiante comune pentru toate sulfamidele antidiabetice sunt:

I) Mecanism pancreatic: stimuleaza secretia pancreatica de insulina, avand eficacitate mare in conditiile in care se pastreaza capacitatea secretorie a celulelor β-pancreatice. Cresc nivelul insulinei, efect avantajos la diabeticii non-insulinodependenti. Mecanismul molecular de actiune consta in fixarea sulfamidelor pe receptorii membranari de la nivelul celulelor pancreatice si scaderea conductantei pentru potasiu. Se produce depolarizarea celulara, urmata de deschiderea canalelor de calciu si cresterea calciului intracelular. Acesta se leaga de calmodulina si activeaza proteinkinaze specifice care produc excitoza celulelor de insulina. Ineficacitatea sulfamidelor antidiabetice este datorata fenomenului de “down reglare” a receptorilor pancreatici ca urmare a administrarii repetate;

 II) Mecanisme extrapancreatice: la nivel hepatic cresc numarul receptorilor insulinici marind reactivitatea acestor celule la actiunea hormonului. Diminueaza glicogenoliza si gluconeogeneza, crescand glicogenul hepatic. Diminueaza lipoliza si cresc lipogeneza in tesutul adipos. Cresc utilizarea glucozei in muschi. In administrarea cronica scad secretia de glucagon, probabil prin cresterea secretiei de insulina si somatostatina.

 

 

Diabetul zahara

Diabetul zaharat este o boala metabolica cu evolutie cronica, caracterizat din punct de vedere biochimic prin tulburari ale metabolismului glucidic cu hiperglicemie (glicemia depaseste 100 mg/ml sange) si glicozurie (atunci cand se depaseste pragul renal de reabsorbtie a glucozei, 300-400 mg glucoza/minut).

 

Hipoglicemiante stimulente

 

Din principiile active hipoglicemiante stimulente ale celulelor β- pancreatice, cele care se remarca in literatura de specialitate sunt reprezentate de:

– peptide (polipeptida P, gurmarina);

– steroli (glucozide ale β-sitosterolului);

– taninuri (acidul tanic);

– anumite oligoelemente (Mg, V, Cr, Zn, Se).

 

Biguanidele antidiabetice

 

Efectul antihiperglicemiant al biguanidelor antidiabetice apare prin mecanisme extrapancreatice, acestea nestimuland pancreasul endocrin. Biguanidele scad glicemia crescuta a diabeticilor (spre deosebire de sulfamide, antidiabetice si insulina care sunt hipoglicemiante). Inhiba neoglucogeneza si glicogenoliza hepatica. Inhiba absorbtia glucozei din intestin. Stimuleaza glicoliza anaeroba. Favorizeaza captarea glucozei in muschi si tesutul adipos si stimuleaza oxidarea acesteia. Efectul biguanidelor este cu atat mai slab cu cat diabetul este mai echilibrat. Mecanismul de actiune a acarbozei consta in inhibarea α-glucozidazei din peretele intestinal si diminuarea degradarii polizaharidelor in monozaharide absorbabile. In acest fel, se diminueaza hiperglicemia post-prandiala, in diabetul zaharat de tip I si II.

 

Inhibitorii aldoreductazei impiedica transformarea glucozei in sorbitol. Sorbitolul produs in exces (in conditiile hiperglicemiei diabetice) contribuie la dezvoltarea complicatiilor tisulare ale diabetului: nefropatie, neuropatie, retinopatie.

 

Gurmarina

 

Este un polipeptid izolat din frunzele speciei Gymnema sylvestre (Asclepiadaceae). Scade glucoza conjugata din sange, nivelul proteinelor plasmatice glicozilate, glucozuria si creste concentratia insulinei.

 

Hipoglicemiante in fitoterapie

 

Ca si in cazul substantelor de sinteza, principiile active hipoglicemiante de natura vegetala actioneaza prin:

 

– stimularea celulelor β-pancreatice (pentru producerea si eliberarea de insulina);

– regenerarea celulelor β-pancreatice (secretagoge);

– reactivarea insulinei legate de proteine, potentandu-i efectul;

– inhibarea insulinazei;

– modificarea metabolismului glucozei.

 

Polipeptida P (“insulina vegetala”) prezinta structura chimica si proprietati farmacologice asemanatoare insulinei bovine. Este alcatuita din doua lanturi peptidice formate din 17 aminoacizi (asparagina, arginina, fenilalanina, lizina, histidina, cisteina, glutamina, treonina, serina, izoleucina, leucina, prolina), legate prin punti disulfidice. A fost izolata din fructele proaspete si semintele speciei Momordica charantia L., castravete amar (Cucurbitaceae). Actiunea debuteaza la aproximativ 30- 60 de minute de la administrarea p.o. si are un maximum de activitate la 4 ore.

 

Chatarantozida

 

Cea mai raspandita heterozida a sitosterolului este chatarantozida, izolata din Momordica charantia L., castravete amar (Cucurbitaceae). Actioneaza la nivel pancreatic si extrapancreatic prin:

 

– reducerea absorbtiei intestinale a glucozei si a transportului ei la nivel hepatic;

– scaderea hemoglobinei glicozilate si a glucozei post-prandiale;

– reducerea gluconeogenezei in ficat.

 

Se administreaza in doze de 300-600 mg extract standardizat, 3-15 g pulbere de fructe uscate sau 50-200 ml suc proaspat de fructe/zi.

 

Alt produs vegetal mentionat in literatura de specialitate este Coccinia indica (Cucurbitaceae), administrat in doze de 1 g extract standardizat din frunze/zi.

 

Magneziul

 

Este insulinosecretagog. Depletia sa scade nivelul HDL-colesterolului la diabetici. Este raspandit in pastaile speciei Phaseolus vulgaris, fasole (Fabaceae) si in radacina speciei Glycyrrhiza glabra, lemn dulce (Fabaceae).

 

Acidul tanic

 

Este format dintr-un amestec de esteri ai acizilor galic si m-galoilgalic cu glucoza. Induce fosforilarea receptorului insulinic, intervine in translocarea GLUT-4 (transportor al glucozei localizat in muschi si adipocite) si inhiba expresia unor gene implicate in adipogeneza. Este raspandit in fructele speciilor: Juglans regia L., nuc (Juglandaceae); Phyllanthus amarus L. (Euphorbiaceae).

 

Vanadiul

 

Creste semnalizarea insulinei, determina translocarea transportorilor glucozei din adipocite (GLUT-4) la suprafata celulara, modifica etapele cascadei proceselor de fosforilare si defosforilare ce au loc in hiperglicemie. Este capabil sa activeze receptorii insulinici, sa creasca toleranta la glucoza si sa inhibe sinteza colesterolului. Sulfatul de vanadiu a fost printre primele saruri de vanadiu utilizate in terapia diabetului zaharat. Sub forma de complexe organice, are absorbtie mai buna, biodisponibilitate mai mare de 50%, efecte terapeutice nete si reactii adverse mai reduse, in comparatie cu sarurile anorganice. Este raspandit in pastaile speciei Phaseolus vulgaris, fasole (Fabaceae), in frunzele speciilor: Brassica oleracea L. var. capitata, varza (Brassicaceae) si Lactuca sativa L., salata verde (Asteraceae).

 

Cromul

 

Creste toleranta la glucoza, reduce formarea produsilor finali de glicozilare avansata (AGE) si de lipoxidare avansata (ALE). Dintre produsele vegetale, se evidentiaza: Trifolium pratense L., trifoi rosu (Fabaceae), Rubus idaeus L., zmeur (Rosaceae), Vaccinium myrtillus L., afin (Ericaceae), Silybum marianum L., armurariu (Asteraceae).

 

Zincul

 

Potenteaza insulina si protejeaza celulele β-pancreatice fata de procesele oxidative distructive. Este raspandit in frunzele speciilor Aloe vera L. (Liliaceae), Spinacia oleracea L., spanac (Amaranthaceae), in frunzele si scoarta de Quercus alba L., stejar (Fagaceae).

 

Seleniul

 

Stimuleaza transportul glucozei, regleaza glicoliza, gluconeogeneza si sinteza acizilor grasi, reduce stresul oxidativ asociat hiperglicemiei, intarzie progresia retinopatiilor si a neuropatiilor diabetice. Produse vegetale: fructele de Silybum marianum L., armurariu (Asteraceae); radacina de Valeriana officinalis L., odolean (Valerianaceae); seminte de Trigonella foenum graecum L., schinduf (Fabaceae).

 

Bibliografie

 

1. Istudor V. Fitoterapia bolilor metabolice, Ed. Tehnoplast Company, Bucuresti, 2008, p. 23-27.

2. Cristea A. Tratat de farmacologie, Ed. Medicala, Bucuresti, 2006, p. 761-762, 764-765, 772.

3. ***Manualul Merck de diagnostic si tratament, Editia a 17-a, Ed. Bic All, Bucuresti, 2002, p. 165-177.

4. B.A. Shibib, L.A. Khan and R. Rahman (1993) Biochem J. 292 (Pt 1): 267-270.

 

Posted in: Uncategorized