Toate-s vechi si noua toate …

Posted on August 5, 2009


. De dr. Nicolae Dan

Una dintre persoanele care au fondat Universitatea Medicala Loma Linda din California, SUA, in 1905, a fost o mica doamna vizionara, pe nume Ellen Gould White. Spitalul Universitatii Loma Linda este cunoscut pe plan mondial pentru primul transplant de inima realizat la nou-nascuti, iar Facultatea de Sanatate Publica din cadrul Universitatii este un lider recunoscut in domeniul nutritiei. Cu ani in urma, am citit o carte (puteti accesa cartea in limba romana pe web la http://www.azsromania.org/DH  ), de fapt o culegere de texte din diferite articole scrise de doamna mentionata, pe parcursul a peste saizeci de ani, din anii 1850 pana in 1915 – texte care au format in 1926 cursul de nutritie oferit de Universitatea Loma Linda (revolutionar pentru vremea aceea).

Cu o suta de ani mai tarziu, am avut privilegiul sa devin absolvent al acestei universitati. In anul 1993, cursul inca facea parte din programa Facultatii de Sanatate Publica/Nutritie, sectie unde eram inscris atunci.

Pe langa idei novatoare pentru vremea respectiva (vedeti cateva mostre la sfarsitul articolului1 – imaginati-va ca este vorba totusi de anii 1860-1915) – idei care acum, la peste o suta de ani, sunt validate de progresul nutritiei ca stiinta – am intalnit urmatoarea idee despre care nu stiam ce sa cred din punct de vedere fiziopatologic. Intr-un articol aparut in 1870, autoarea spunea: „Zaharul infunda, blocheaza organismul. El ingreuneaza functionarea masinariei vii.” (2T 369, 370). Deunazi insa, citind despre cercetarile pe care dr. Helen Vlassara le-a facut la Universitatea Mount Sinai, New York, mi s-au aprins niste beculete.

Veti citi in acest numar, in articolul „Longevitatea si… toxinele din bucataria mamei”, despre o noua clasa de substante toxice (AGE – produsi de glicozilare avansata) care a fost descoperita recent, toxine care se produc atunci cand carnea, mititeii etc. si branza sunt pregatite la gratar, prajite sau rotisate. AGE se mai formeaza si cand alimentele sunt prelucrate termic in prezenta zaharului si in timpul procesului de fermentare (a branzei, de exemplu). A zecea parte din AGE prezenti in dieta se absorb in sange! Fructoza si galactoza (din lapte) par sa faciliteze formarea AGE-urilor (frapanta prima nota, anul 1905).

Studiile stiintifice evidentiaza legaturi cauzale intre AGE si procesele inflamatorii, rezistenta la insulina, diabet, bolile vasculare si de rinichi, precum si boala Alzheimer. Glicozilarea si produsii AGE sunt favorizati de un consum mare de dulciuri rafinate. Prin prezenta continua a zaharurilor simple in sange se faciliteaza producerea de AGE endogen, care se adauga celui exogen, provenit din alimente. De aici pana la „infundarea organismului” si la „ingreunarea functionarii masinariei vii” este doar o problema de timp. Asta este exact ceea ce se intampla in diabet, in infarctul miocardic, hipertensiune, cancer si boala Alzheimer. In toate aceste afectiuni, arterele sunt progresiv infundate.

Nu ma mir de ce Universitatea Loma Linda a pastrat cursul amintit in programa disciplinelor de Nutritie pana astazi. De fapt, dupa ce am citit de studiul doamnei dr. Vlassara, am decis sa trec din nou prin cursul doamnei White…

Note:
1. Alimentele sunt preparate cu mult prea mult zahar. Prajituri, budinci dulci, placinte, jeleuri, gemuri, toate acestea sunt cauze principale ale indigestiei. Deosebit de daunatoare sunt cremele si budincile in care ingredientele principale sunt laptele, ouale si zaharul. Folosirea neingradita a laptelui si zaharului impreuna ar trebui sa fie evitata. (anul 1905, M.H.302)

• Uleiul consumat direct din masline este mult preferabil grasimii de provenienta animala. (anul 1905,M.H. 298)
• Cancerul, tumorile si toate bolile inflamatorii sunt cauzate in mare parte de consumul de carne…. raspandirea larga a cancerului si tumorilor se datoreaza in mare masura hranirii cu carne moarta. (anul 1896, E. from U.T., p. 7)
• Carnea este servita mirosind a grasime pentru ca aceasta este pe placul gustului deformat. Atat sangele, cat si grasimea animalelor sunt consumate ca articole de lux…(dar) folosirea lor va crea in organismul omului un flux sangvin bolnav. (Letter 102, anul 1896)
• In multe locuri, pestii sunt atat de contaminati de murdariile cu care se hranesc, incat constituie o cauza a bolilor celor ce-i consuma. (anul 1905, M.H. 314, 315)

sursa:

Revista “Viata + Sanatate”